Conturile Stelei la vedere! Aproximativ 10 milioane de euro deține clubul în bancă
Gigi Becali le-a cerut lui MM și Reghe, pe site-ul oficial al clubului, să fie „mai smeriți și mai umili”
Site-ul Stelei a publicat ieri ultimul extras de cont al formației din Ghencea, pentru a-i răspunde lui Dumitru Dragomir la declarațiile conform cărora „roș-albaștrii” au rămas fără bani, neplătind nici ratele jucătorilor.
Afirmația președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal i-a pus pe jar pe steliști, iar aceștia s-au văzut nevoiți să clarifice situația financiară a clubului, publicând un comunicat de presă însoțit de o imagine ce reprezintă ultimul extras de cont al „roș-albaștrilor”. Conform acestuia, Steaua dispune în acest moment de 8.017.084 de euro și 4.544.763 lei, adică, în total aproximativ zece milioane de euro. Interesant e că acum Becali arată că Steaua are bani, deși în urmă cu ceva timp dorea să fie eliberat din închisoare tocmai pentru că echipa risca să intre în faliment. Bineînțeles că cererea i-a fost respinsă.
În plus, patronul a avut un mesaj și pentru antrenorul Reghecampf și managerul Stoica, după ce a văzut că ambii își cam fac de cap în absența lui. „Patronul a transmis că, deși nu-i poate obliga, îi roagă pe Mihai Stoica și pe Laurențiu Reghecampf să fie mai smeriți și mai umili, lăsând trufia și mândria la o parte, pentru binele echipei și pentru asigurarea condițiilor optime marilor performanțe”, se arată în comunicat.
După cum se poate vedea în extrasul de cont de mai sus, Steaua are bani. Jucătorii își așteaptă primele Foto: Andreea Alexandru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER