„Băiatul ăsta are un talent imens, va face carieră în Europa!”** El poate fi salvarea lui Dinamo în 2013
Secundul lui Dorinel Munteanu, care s-a ocupat de pregătirea fizică a jucătorilor, a făcut, pentru ProSport, un rezumat al celor 42 de zile petrecute la Dinamo. Yüksel Yeșilova este convins că Marius Alexe va ajunge într-un mare campionat al Europei, explică de ce a refuzat să-i fie secund lui Guus Hiddink și rememorează cea mai ciudată amintire pe care o are din perioada petrecută la Steaua.
Domnule Yeșilova, regretați că s-a terminat atât de repede experiența de la Dinamo?
Da, pentru că aveam planuri mari pentru 2013. Ne doream foarte mult să construim o echipă foarte competitivă, dar până la urmă nu am avut de ales și a trebuit să plecăm…
Cât de grave sunt problemele de la Dinamo?
Știi, nu aș prea vrea să vorbesc despre asta… Mai bine ne concentrăm atenția pe altceva. Uite, spre exemplu, pot spune despre jucătorii lui Dinamo că sunt niște băieți extraordinari, care și-au dat mereu viața pe teren, în ciuda problemelor pe care le-au avut în ultimul timp. Am găsit în „Ștefan cel Mare” un grup excepțional și îmi pare rău că nu mai putem lucra împreună. (oftează)
I-ați cunoscut bine pe băieți, care sunt preferații dumneavoastră?
Toți, toți! Sunt profesioniști desăvârșiți și merită mult mai mult decât locul pe care îl ocupă în clasament (n.r. – șapte). Dar dacă este să dau și un nume, acela este Marius Alexe. Băiatul ăsta are un talent imens și, credeți-mă, va face carieră în Europa.
Dacă ar fi să faceți o comparație între perioada petrecută la Steaua și cea de la Dinamo, care ar fi pe primul loc?
De la Dinamo, clar! La Steaua este singura perioadă a carierei mele pe care o regret. Acum să nu se înțeleagă că am ceva cu clubul în sine! Nu, e o echipă mare și îi doresc mult succes în Liga Europa. Doar că atunci au fost niște momente mai delicate pentru mine…
Apreciat de Guus Hiddink
Ați lucrat la multe echipe din România…
(Întrerupe) Exact! Vezi? La asta mă refer! Eu am fost deschis oricărei colaborări și am dat totul la fiecare club, inclusiv la Steaua, de asta n-aș putea vorbi niciodată de rău o echipă unde am lucrat. Mi-am trecut în CV nouă echipe din România, iar la Sportul Studențesc am fost și antrenor principal o perioadă. Sunt cam zece ani de când am venit prima dată în România și cred că sunt singurul tehnician străin care a rezistat atât timp la voi în țară.
În Turcia ați fost mai mult timp antrenor principal. De ce nu ați continuat acolo?
Mie îmi place să experimentez, iar momentan nu mi-aș dori așa mult să mă reîntorc în Turcia. În 2010, pe când eram principal la Mersin, Guus Hiddink a preluat naționala Turciei și m-a contactat pentru un post de secund. Am fost foarte încântat, dar i-am spus: >.
Fantoma de la Steaua
Pe Facebook-ul dumneavoastră a apărut o postare…
(Întrerupe din nou) Stop! Da, știu și nu mi se pare normal ca ceea ce fac eu în privat să apară în presă! Este vorba de familia mea, de intimitatea mea… Pusesem acolo ceva de genul: >, dar acum vreau să completez și să spun: >
Ați petrecut mulți ani la noi în țară, ce momente v-au marcat cel mai mult?
Succesele profesionale rămân mereu întipărite în minte și suflet, iar problemele nu vreau să mi le amintesc. Totuși, țin minte o întâmplare foarte interesantă, de pe vremea în care lucram la Steaua. În toate pozele echipei, din complexul Ghencea, exista un personaj misterios, îmbrăcat la costum, dar cu capul decupat! Ca o fantomă! (râde cu poftă)
Păi și? Cine era personajul?
(Brusc, redevine sobru) Dacă aș ști, ți-aș spune! Am stat însă prea puțin timp la Steaua pentru a afla, iar după ce am plecat nu m-a mai interesat. Oricum, e un lucru pe care nu l-am mai văzut nicăieri și din cauza asta nu-l voi uita niciodată.