Site-ul oficial al clubului FC Adelaide United a anunțat că atacantul echipei Universitatea Craiova, Michael Baird, se află, începând de marți, în probe la formația australiană.
Baird va sta o săptamână la antrenamentele conduse de tehnicianul Aurelio Vidmar și dacă va confirma australienii vor trata cu oficialii Universității transferul.
„Michael este un jucător foarte bun, cu evoluții rezonabile în puternica ligă din România. Este un fotbalist care a jucat bine aici în prima liga Hyundai A-League, unde ar putea redebuta din 2010, dacă Vidmar va decide să-l păstreze”, a declarat directorul clubului australian Michael Petrillo.
Baird a jucat la Universitatea Craiova în 63 de meciuri și a marcat 12 goluri.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER