Ajuns spectator de lux la Vaslui, fundașul stânga Silviu Bălace mărturisește că nu este mulțumit cu actuala situație.
De la meciul de la Baku nu mai prinzi nici măcar lotul. Ce se întâmplă? Într-adevăr, problemele au început de la acel cartonaș roșu pe care l-am luat cu Neftci. De altfel, mi s-a și spus atunci că, dacă se ratează calificarea, e numai și numai vina mea. Sunt lucruri care au fost spuse direct și nu le ascund de nimeni. Ai avut totuși un sezon bun la Vaslui anul trecut. E destul de ciudat că nu ești nici măcar rezervă. Și mie mi se pare ciudat. Măcar dacă eram un vagabond, cel puțin mă împăcam cu soarta. Așa, eu unul îmi doresc să mai joc până la 36 de ani. Am semnat cu Vasluiul pe patru ani ca să joc aici. Și acum mă gândesc că, dacă mi-ar fi reușit transferul la Cottbus, nu mai ajungeam în situația asta. Ai avut vreo discuție cu cei din conducerea clubului? Chiar mai multe, dar nimic concludent deocamdată. A început să-mi lipsească motivația complet. Nici la antrenamente nu mai pot da randamentul necesar, pentru că mi se pare că e degeaba. Mi-am chemat și familia aici la Vaslui, pentru că nu mai rezist. Nu am nicio satisfacție pe plan profesional, așa că… Te-ai gândit să pleci de la FC Vaslui? Am încercat să merg să joc anul ăsta la Otopeni, sub formă de împrumut pentru un sezon, dar nu am fost lăsat. Mi s-a spus că va fi bine aici, că situația mea se va rezolva și acum aștept o soluționare, deoarece nu mai am 20 de ani să-mi permit să aștept. Peste două luni împlinesc 30 de ani și vreau să mai joc. Aș putea foarte bine să stau liniștit, să-mi iau contractul, să fac două antrenamente și să-mi bat joc de alte trei. Am licență de antrenor, așa că aș putea să stau pe loc și să mai „ciupesc” câte ceva pe final de carieră, dar nu vreau. Eu vreau să joc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER