Bălace, pe făraș!

Scandalul dintre Adrian Porumboiu a izbucnit în luna martie a acestui an, atunci când, după partida cu Steaua, scor 0-1, Silviu Bălace a fost catalogat drept „blatist” alături de Dănuț Sabou și Sorin Frunză.

Adrian Porumboiu a scăpat repede de Sorin Frunză, transferat la Unirea Urziceni, dar și de Dănuț Sabou, cedat Gloriei Bistrița. Silviu Bălace a fost menținut în lotul echipei, dar a prins rareori primul unsprezece, portughezul Hugo Luz fiind preferatul fostului antrenor al Vasluiului, Viorel Hizo. În puținele meciuri pe care le-a jucat în acest tur de campionat, Silviu Bălace a intrat de fiecare dată în gura lui Adrian Porumboiu. După partida din Cupa României de la Săcele, cu CS Otopeni, Bălace a fost singurul jucător care a fost luat în colimator de finanțatorul moldovenilor. Fericit pentru calificarea echipei sale în sferturile de finală ale Cupei României, Silviu Bălace și-a aruncat tricolul suporterilor în semn de prețuire. Porumboiu a atacat imediat gestul fundașului: „Bălace, ai jucat și tu cinci minute, de ce ai aruncat, mă, tricoul? Data viitoare să aduci de la mă-ta tricou!“. Ruptura definitivă dintre Adrian Porumboiu și Silviu Bălace a avut loc vineri seara, imediat după jocul de acasă cu Universitatea Craiova. Adrian Porumboiu l-a acuzat pe Silviu Bălace că a greșit „ca o babă“ la faza golului craiovenilor: „Nu am jucat nimic. Dacă eram atenți la golul lor, sigur altul era jocul, dar și scorul final. Am avut noi un jucător care a căzut în careu ca o babă știrbă, chioară și opărită. Își flutura pletele în vânt de parcă e mare vedetă“.


"Nu am jucat nimic. Dacă eram atenți la golul lor, sigur altul era jocul, dar și scorul final. Bălace a căzut în careu ca o babă știrbă, chioară și opărită. Își flutura pletele în vânt de parcă e mare vedetă"
– Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui

"Am încercat să merg să joc anul ăsta la Otopeni, sub formă de împrumut, dar nu am fost lăsat. Aș putea să-mi iau contractul, să fac două antrenamente și să-mi bat joc de alte trei. Dar nu vreau. Eu vreau să joc" – Silviu Bălace, fundaș FC Vaslui

120 de mii de euro pe an este salariul pe care îl încasează Silviu Bălace la gruparea galben-verde

Publicat: 01 12. 2008, 08:42
Actualizat: 01 12. 2008, 08:45