Balaci este optimist:** „Mititelu va face rost de bani și Pițurcă va continua la Craiova!”

Ilie Balaci, fosta glorie a alb-albaștrilor, a declarat că este
sigur că Victor Pițurcă și Adrian Mititelu vor reuși să rezolve
problemele financiare care amenință să distrugă Universitatea
Craiova. De asemenea, Balaci a spus că îl consideră pe Mititelu
drept omul potrivit pentru a conduce clubul.

„Cred că se vor ințelege și vor continua, măcar până la
finalul returului. Din punctul meu de vedere, dreptatea este de
ambele părți. Pițurcă, în momentul în care a fost angajat ca
manager general, poate vinde și poate cumpăra tot ce consideră bun
pentru club. Și Adrian are dreptate pentru că, fiind proprietarul
clubului, vrea să știe ce se întâmplă”.

„Vreau să cred că Adrian va face rost de bani până la
începutul campionatului și Pițurcă va continua la echipă. E
adevărat că sunt mulți care nu ar mai vrea să îl vadă pe Mititelu
la club, dar sunt mulți care știu că el a cheltuit banii familiei
pentru a-i băga în club”
, a declarat Ilie Balaci, în
direct la sport.ro

„Ce dezlegări poți să iei de la Craiova ca să acoperi două
milioane de euro? Mihai Costea și Lung Jr. nu mai fac atâția bani
cât făceau acum șase luni. Pițurcă e un băiat deștept și sunt sigur
că nu ar fi acceptat o dezlegare în alb pentru a acoperi datoriile
care se vehiculează. În Craiova nu cred că sunt oameni atât de
potenți din punct de vedere financiar ca să preia
Universitatea”.

Publicat: 30 12. 2010, 17:53
Actualizat: 30 12. 2010, 18:02