Balaci: „Nu se poate să-ți dea gol cu capul cel mai scund jucător de pe teren”
Fosta mare glorie a Universității Craiova, Ilie Balaci, s-a arătat dezamăgit de rezultatul obținut de echipa sa în fața timișorenilor.
"Îmi pare rău că băieții nu mi-au putut face cadou victoria de ziua mea. Timișoara a câștigat meritat astăzi. Totuși, nu îmi vine să cred. Am avut meciul în mână, am condus cu 1-0, însă am pierdut. Nu se poate să-ți dea gol cu capul cel mai scund jucător de pe teren abia intrat. Nu trebuie să facem un capăt de țară și nu sunt supărat că băieții nu mi-au făcut cadou victoria. O să o facă la următorul meci", a declarat Balaci.