Fanii Universității s-au săturat ca fiecare pauză competițională să fie plină în Bănie nu de transferuri și strategii pentru restul sezonului, ci de scandaluri interminabile.
„Războiul rece” dintre Adrian Mititelu și Victor Pițurcă îi exasperează pe fanii olteni, care cer insistent revenirea la normalitate. „Terminați cu scandalurile! E jenant. E din ce în ce mai rău să fii suporter al Universității. Toate echipele fac transferuri, se întăresc și noi ne ocupăm de scandaluri, ne spălăm rufele în public. E o nebunie ce se întâmplă. Sunt două tabere, Piți, Cristescu, staff-ul tehnic, iar în tabăra cealaltă Adrian. E o degringoladă totală”, acuză fanii pe site-urile care le sunt dedicate.
Fostele glorii, aliatul-surpriză Adrian Mititelu are parte în disputa cu Victor Pițurcă și de câțiva aliați-surpriză. Chiar dacă a intrat în dese rânduri în dispute cu fostele glorii ale Științei, patronul Craiovei este susținut acum de o parte dintre componenții „Craiovei Maxima”. Reproșurile lui Mititelu la adresa lui Pițurcă față de trecerea pe linie moartă a unor fotbaliști precum Silviu Lung jr sunt „dublate” și de Ilie Balaci și Aurel Țicleanu. Unele surse susțin că bossul Științei încearcă să atragă și alte nume mari de partea sa, motiv pentru care l-ar fi contactat pe Gică Popescu pentru o eventuală colaborare cu Universitatea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER