Vestea că celebrul „Bobo” Vieri ar putea veni din sezonul viitor la Rapid a surprins pe toată lumea.
Chiar și pe George Copos, care susține sus și tare că jucătorul Fiorentinei nu va ajunge niciodată în Giulești. „Nu a discutat nimeni cu Vieri. Rapid nu-l vrea. Vă garantez că nu există absolut nicio ofertă pentru el”, spune ferm acționarul bucureștenilor. Nae Manea, al cărui fiu l-a propus pe Vieri Rapidului, are însă o altă părere: „Dacă vine, dăm o adevărată lovitură de imagine. Am înțeles că este liber de contract din vară și nu cere mulți bani, 500-600 de mii de euro pe an. Vieri, e un jucător valoros, care mai poate evolua foarte bine la nivel înalt“. Copos nu vrea să audă de el
Conform unor surse din interiorul echipei, Copos nu agreează transferul italianului, știut fiind faptul că el are o viață de noapte destul de agitată. Nu de puține ori, fostul internațional a fost surprins de paparazzi „jonglând“ cu sticle de whisky, alături de dame de companie. Și „Minunea Blondă“ a Craiovei, Ilie Balaci, a comentat cu umor informația: „Vieri la un club din România? Eu cred că Vieri ar putea fi interesat doar de două cluburi din țară, Bamboo sau Fratelli!“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER