Bălăeț va merge în Austria ca antrenor cu portarii

Pus pe lista de transferuri a clubului în urmă cu o săptămână și ofertat deja de echipa la care a fost împrumutat în returul campionatului precedent, Minerul Mehedinți, Bălăeț a fost chemat din nou la Pandurii pentru a pregăti și a se pregăti cu portarii din lotul lui Eugen Neagoe.

Antrenorul a precizat azi că a purtat discuții cu jucătorul și că acesta dorește să se pregătească încă și să mai joace dar între timp i-a propus să se ocupe și de pregătirea portarilor de la Pandurii în acest cantonament, în absența lui Vali David care are unele probleme de sănătate: „Cu Bălăeț am avut mai multe discuții, el încă mai vrea să joace, și este păcat să renunțe acum dacă mai poate juca. Eu l-am sfătuit ca atâta timp cât poate juca să nu se lase. Dar Bălăeț, într-un timp mai scurt sau mai îndelungat, va ajunge până la urmă să fie în staff-ul tehnic al echipei Pandurii pentru că asta și-a propus. Acum va merge în cantonament cu noi pentru a se ocupa de pregătirea cu portarii până la revenirea lui Vali David. Am avut discuții cu amândoi dar sper ca Vali să termine tratamentul pe care îl face și totul să fie bine pentru el. Știu că a avut și el o discuție cu Bălăeț și nu este nici o problemă. David va rămâne și el în continuare cu noi și sper ca sănătatea lui să fie mai bună și să poată să se ocupe de pregătirea portarilor noștri”.

Antrenorul cu portarii de la Pandurii, fostul portar al Universității, Valentin David, a contractat o răceală puternică pe perioada vacanței iar acum urmează un tratament special. Pandurii au în acest moment trei portari în lot, Stanca, Mingote și Râmniceanu, după ce săptămâna trecută au renunțat la Ibrahim Dossey, 
 

Publicat: 25 06. 2008, 19:14