Balaj, peste Tudor
Centralul băimărean va fi desemnat oficial „Arbitrul anului 2008” de Comisia Centrală a Arbitrilor. În ciuda faptului că nu este numărul unu pe lista FIFA, prestațiile lui Cristi Balaj au fost apreciate pe plan intern.
Chiar dacă anunțul oficial se va face joi, în cadrul consfătuirii de final de tur a arbitrilor, numele celui care va pleca cu trofeul pentru cel mai bun central nu mai este un secret. Președintele CCA l-a anunțat duminică seara: Cristi Balaj. „Este cel mai bun arbitru din ultimul an.
Nu am luat eu singur această decizie, ci împreună cu toți membrii Comisiei. A fost constant și a avut cele mai puține greșeli”, a spus președintele CCA. Acesta a explicat și de ce Alexandru Tudor este, în aceste condiții, primul pe lista FIFA. „Acolo lucrurile se schimbă, pentru că Tudor este cel mai bine clasat român în ierarhii. Din punctul meu de vedere însă, Balaj a fost cel mai bun în ultimul an”, a încheiat Constantin. Tudor plătește tribut greșelilor în lanț făcute în turul campionatului, dar și celor din returul sezonului trecut. Începută la Steaua – CFR Cluj în primăvară, seria gafelor a continuat și sezonul acesta cu cel puțin patru partide în care Tudor a greșit grav: FC Brașov – Unirea, Oțelul – FC Vaslui, Poli Iași – Farul și „U” Craiova – Steaua.