Bölöni și Rednic vor același jucător de la Metz
Sebastien Bassong este unul dintre fotbaliștii pe care Mircea Rednic și-i dorește foarte mult în acest mercato. „Puriul“ a fost în Franța pentru a-l monitoriza pe fundașul în vârstă de 22 de ani, iar în această săptămână a făcut o ofertă scrisă pe adresa celor de la FC Metz. Zilele trecute, antrenorul „câinilor“ a avut parte de o „surpriză“ extrem de neplăcută. Echipa din Hexagon a primit o ofertă de ultim moment pentru internaționalul de tineret. Expeditor: Ladislau Bölöni, cu antet de la Standard Liege, formație pe care tehnicianul român tocmai a preluat-o.
Acest lucru nu i-a căzut foarte bine „Puriului“, ieri acesta fiind supărat din cauza situației create. „Eu am vorbit cu jucătorul, am discutat și cu clubul. Lucrurile erau clare și când colo a apărut această ofertă de la Standard. Acum băiatul stă pe gânduri. Eu știu ce bani se dau în Belgia. Cunosc cam cât pot ei oferi, atât celor de la Metz, cât și fotbalistului, iar cât dau ei nu are cum să fie peste ce am propus noi“, a declarat ieri antrenorul în vârstă de 46 de ani. De altfel, umbra lui Loți Bölöni parcă îl urmărește pe Mircea Rednic la a doua sa înscăunare la Dinamo. Chiar dacă „Puriul“ semnase cu roș-albii, actualul manager al celor de la Standard a purtat mai multe runde de negocieri cu unii acționari din „Groapă“.
Pe lângă Sebastien Bassong, Mircea Rednic își mai dorește un fotbalist de la FC Metz. Este vorba de Vincent Bessat (foto, în alb). „Am făcut ofertă și pentru mijlocașul lor stânga, Bessat. Despre Bong nu știu nimic. A fost un nume aruncat de presă“, a declarat antrenorul celor din „Ștefan cel Mare“. Jucătorul pe care Dinamo îl vrea are 22 de ani și măsoară 1,75 m. El poate evolua pe toată banda stângă și este cotat la jumătate de milion de euro.
– Mircea Rednic antrenor Dinamo