Clujul a avut o șansă mare de a deveni, în premieră, liderul Ligii I, dar Iașiul a întors meciul pe final și putea chiar să și câștige.
Clujenii s-au întors de la Eindhoven cu un singur gând, să învingă Iașiul lui Grigoraș și să treacă pe primul loc în clasamentul Ligii I pentru a mai îndulci amărăciunea înfrângerii cu PSV. Încă de la început CFR-ul s-a aruncat furibund în atac ca o „fiară” rănită și a avut nevoie de mai puțin de zece minute pentru a-și vărsa nervii pe moldoveni. Nei îl păcălește în careu pe Ilie, care nu poate decât să-l oprească prin fault pe atacantul de culoare. Cadu arată că are sânge rece și transformă fără emoții lovitura de pedeapsă.
Iașiul s-a trezit atunci când trebuia
Moldovenii își aduc aminte că în ultimele trei etape au avut doar victorii pe linie și Constantin (22) este la un pas să le strice seara „feroviarilor”. Imediat clujenii intră în alertă și deschid cutia cu ocazii, dar Nei (26, 30), Traore (35) și Peralta (45) se întrec în ratări, fiecare irosind șansa desprinderii pe tabelă.
Reluarea partidei nu aduce nimic nou, Nei (51) dându-i în continuare dureri de cap lui Conceicao prin ratările imense, iar elevii lui Petre Grigoraș căutând disperat egalarea. Și au găsit-o la țanc, aproape de ultimul sfert de oră, dintr-un penalty transformat de Bâlbă.
CLICK AICI PENTRU DESFĂ‚ȘURAREA MINUT CU MINUT A MECIULUI!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER