Imediat după ce Cristian Bălgrădean, zis și „Pufi”, a fost eliminat în meciul cu Victoria Brănești (3-1), Nicolae Badea și colaboratorii săi au pus mâna pe regulament pentru a vedea sancțiunea de care este pasibil portarul de 23 de ani. Și s-au liniștit: „câinii” susțin că legea spune clar că portarul trebuie suspendat doar o etapă. Astfel, goalkeeper-ul ar putea fi pe teren la finala Cupei României, de miercurea viitoare, cu Steaua!
În minutul 76, dinamoviștii au rămas fără răsuflare. Bălgrădean a văzut direct „roșu” în urma unui fault în postură de ultim apărător. „E roșu direct. Ratează Cupa! Asta ne trebuia acum”, s-a auzit în tribună, în timp ce în lojă, Nicolae Badea și Cristi Borcea erau deja cu telefonul la ureche pentru a afla ce spun regulamentele. Cei doi acționari s-au liniștit aproape instantaneu, iar ieri atmosfera era la fel de calmă. Astăzi, Comisia de Disciplină va judeca soarta portarului, dar dinamoviștii nici nu vor să audă altă versiune decât o etapă de suspendare. Roș-albii se bazează pe articolul 63 (litera e), care spune că astfel de situații se sancționează cu suspendare de o etapă.
Naumovski, la Timișoara
În aceste condiții, „Pufi” va sta numai în ultima etapă a campionatului, cu Poli Timișoara, pe Bega urmând ca mănușile să fie purate de Naumovski. Macedoneanul este preferat lui Dolha, care se află într-o situație ingrată, în ultimul timp antrenându-se mai mult cu Dinamo II. În iunie, Ema își va încheia conturile cu cei din „Ștefan cel Mare”, iar stafful tehnic nu se mai bazează pe el nici măcar la antrenamente.
10 meciuri a jucat Bălgrădean în acest retur pentru Dinamo, din cele 15 posibile
6 victorii a obținut Dinamo în retur cu Bălgrădean în poartă și a suferit doar două eșecuri
11 goluri a primit Bălgrădean în retur, rezultând o medie de 1,1 goluri pe meci
Articolul 63 – Abateri sancționate cu eliminare (cartonaș roșu) de arbitru
Cu regulamentul în mână, „câinii” nu vor să audă de două etape de suspendare pentru Bălgrădean și sunt siguri că portarul va juca pe 25 mai contra Stelei:
1. Un jucător trebuie eliminat de arbitru pentru săvârșirea uneia dintre următoarele abateri prevăzute de „Legile Jocului”:
(e) oprirea unei ocazii clare de a marca, a unui adversar aflat în atac care se deplasează spre poarta adversă prin comiterea unei greșeli sancționabile cu lovitură liberă sau lovitură de pedeapsă (penalty);
2. Sancțiunile aplicabile jucătorilor pentru săvârșirea abaterilor de mai sus sunt următoarele: 2.1. Suspendare pentru un joc: pentru abaterile prevăzute de art. 63.1. lit. d), e) și g).
Până ieri, steliștii nu au comentat în niciun fel eliminarea lui Bălgrădean. Contactat de ProSport, Helmuth Duckadam a refuzat să-și dea cu părerea: „Nu mă interesează Dinamo”. Totuși, roș-albaștrii și-au adus aminte de cazurile Tamaș și Andrei Cristea. Cei doi au văzut „roșu” înaintea unor meciuri cu Steaua, dar au jucat în derby, Comisia de Disciplină suspendându-i pe „câini” cu o etapă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER