Bălgrădean e liber de contract, dar nu-și găsește echipă: „Și-a ales un moment prost să plece de la Dinamo”
Cristian Bălgrădean și-a reziliat contractul cu Dinamo pe 21 iulie, iar de atunci portarul încearcă să-și găsească un angajament în țară sau în străinătate. A trecut mai bine de o lună de zile în care goalkeperul de 26 de ani nu și-a găsit încă o echipă la care să joace.
Dragoș Sîrbu, reprezentantul firmei de impresariat care se ocupă de interesele jucătorului, explică motivele pentru care Bălgrădean, jucător liber de contract, nu și-a găsit vreun contract după despărțirea de Dinamo.
„Are câteva oferte, le analizează. Fiind jucător liber, el poate să se transfere și după perioada de mercato. Nu excludem nici o echipă din țară. Dar în această perioadă nu se caută portari. În fiecare an se caută un post foarte mult. Anul acesta s-au căutat fundașii centrali, iar portarii deloc. El și-a ales un moment prost în care vrea să plece. Nu e vina lui. Poate la iarnă. În Liga 1, echipa care îl ia poate să pună o opțiune, să plece în iarnă pentru o sumă mică. Oricum, se aștepta la mai mult, e puțin dezamăgit că nu joacă”, a spus Sîrbu pentru Digi Sport.
Cristian Bălgrădean (26 de ani) juca la Dinamo din 2010, el mai jucând la Minerul Lupeni, FC Brașov, Liberty Salonta, UTA și Unirea Urziceni.