Balint, cel mai eficient antrenor al Timișoarei

Din 2002, de la reapariția Timișoarei în primul eșalon al
fotbalului românesc, echipa fanion a Banatului a avut 16 antrenori.
Chiar dacă Ioan Ovidiu Sabău a obținut o serie de rezultate
istorice în ultimele șase luni, „Moțul” este abia al șaselea
tehnician al lui Poli din ultimii șapte ani într-un clasament al
punctelor obținute în raport cu meciurile disputate.
Surprinzător, antrenorul care a câștigat cel mai des pe banca
timișorenilor, cel care a obținut cel mai bun procentaj de puncte
în toate meciurile oficiale, este Gabi Balint, tehnicianul pe care
Marian Iancu l-a criticat în cei mai duri termeni.
Ce-i drept, Pele a stat pe banca lui Poli în doar 18 meciuri,
16 în campionat și două în Cupa României. A câștigat însă 12 dintre
acestea și a pierdut doar două. Ca o comparație, Sabău are deja la
activ, în doar șase luni, 29 de partide, asta pentru că Poli a
disputat cu el pe bancă zece meciuri în cupele europene. De altfel,
rezultatele din partidele internaționale i-au scăzut considerabil
media „Moțului”.
Ocupantul poziției secunde este Cosmin Olăroiu, care a prins
tot 29 de meciuri la Poli, însă nu în jumătate de an, ca Sabău, ci
în zece luni!
În calcularea procentajelor s-au luat în considerare meciurile
jucate în toate competițiile (campionat, Cupă, Liga Campionilor,
Europa League). Victoriile din competițiile eliminatorii s-au
punctat și ele cu trei puncte în această analiză, iar în jocurile
încheiate la egalitate după 120 de minute s-a considerat că Poli a
câștigat un punct.
Dintre cei 16 tehnicieni care au îndeplinit funcția de
antrenor principal din 2002 încoace, cinci au stat mai puțin de
zece meciuri pe banca lui Poli, astfel că ei nu au intrat în acest
clasament. Este vorba de Viorel Vișan (9 meciuri), Iosif Rotariu
(4), Dumitru Dumitriu (2), Călin Zanc și Toni Doboș (câte
unul).

Nume
M V E
Î G P Procentaj
1 Gabi Balint
18
12 2 4 32-18 38 70,37%
2 Cosmin Olăroiu 29 16 8 5 44-19 56 64,36%
3 Alin Artimon
11 6 2 3 14-10 20 60,60%
4 Dusan Uhrin jr
57 29 15 13 98-70 102 59,64%
5 Sorin Cârțu 12 5 4 3 11-8 19 52,77%
6 Neluțu Sabău 29 10 13 6 44-27 43 49,42%
7 Basarab Panduru 34 14 8 12 50-49 50 49,01%
8 Vali Velcea 15 7 1 7 16-20 22 48,88%
9 Gigi Mulțescu 24 9 3 12 33-37 30 41,66%
10 Gheorghe Hagi 17 5 4 8 18-23 19 37,25%
11 Stelian Gherman
11 2 1 8 12-22 7 21,21%
Publicat: 26 12. 2009, 17:30
Actualizat: 26 12. 2009, 17:30