Balint: „Pentru Becali, suporterii nu înseamnă mare lucru! Craiova va fi mult mai periculoasă pe noul stadion!”

Într-un interviu acordat site-ului Pariurix.com, Gabi Balint, fost internațional român și câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, crede că CS U Craiova va avea un mare atu în lupta pentru titlu când se va muta pe propria arenă: „Îmi place stilul antrenorului italian. Chiar dacă mai schimbă sistemul, totdeauna folosește un sistem elastic. Pe faza de atac – într-un fel, pe faza de apărare – altfel. A venit și cu cei trei pitici acolo, în ofensivă. Se vede că lucrează mult această fază. Atacanții marchează goluri, aproape numai ei, ceea ce nu se întâmplă la alte echipe. Craiova va fi și mai periculoasă când se va muta acasă, pe stadionul nou. Lumea va veni sută la sută. Pe spectatori îi aduc jucătorii”.

Derby-ul CS U Craiova – FCSB e duminică, 29 octombrie, de la ora 20:45, dar nu se știe încă dacă se va disputa pe noul stadion din Craiova sau la Drobeta Turnu Severin

Balint, care este acum analist sportiv la postul tv DigiSport, e deranjat de faptul că lui Gigi Becali nu-i pasă de suporteri: „De ce a trebuit să separi suporterii? De ce nu te-ai înțeles cu Armata dinainte? Sunt milioane de fani în spate, care țin la istorie, la trofeele câștigate. Nu poți să-ți bați joc! Eu de asta m-am supărat și am vorbit de multe ori contra lor. Pentru că nu-i normal! Mi-au zis unii că am uitat de unde am plecat, dar cum să mă identific eu cu echipa lui Gigi? Nu pot să mă identific cu echipa asta”.

Tot în interviul citat, legenda roș-albaștrilor a explicat și apropierea din ultimul timp de Steaua Armatei: „Mă îndrept într-un fel spre echipa Armatei, pentru că sunt Lăcătuș și Iovan acolo. Dacă nu erau ei, dacă nu vedeam că foștii mei colegi se îndreaptă cu nostalgie, cu drag, spre echipa asta, poate că stăteam în banca mea, nu mă interesa. Ziceam: „Asta e, Armata și-a făcut o echipă”. Dar sunt oamenii mei acolo, oamenii cu care am făcut atâtea pe teren. N-am nimic cu FCSB, dar nu pot să mă identific cu această echipă. Eu îl știu pe Gigi de foarte mulți ani, a făcut multe lucruri bune. Și pentru FCSB-ul actual, cu bani, cu bune și cu rele, dar și în afara fotbalului, pentru multe familii. A câștigat niște titluri, a dus echipa în Europa, nu putem să negăm. Dar ce mă deranjează este imaginea pe care a creat-o acolo, o imagine cu care, pur și simplu, eu nu mă pot identifica. Nu se poate! Clubul ăsta trebuia să fie mult mai sus. Nu neapărat că trebuia să ia fostele glorii, să le pună-n față… Dar, băi, tu trebuia să fii ca un adevărat om de afaceri, care își ia niște experți, să se ocupe fiecare pe problemele lui. Nu se poate să ai doar cinci oameni într-un club, dintre care doar Argăseală și contabilul știu ce au de făcut”.

Publicat: 23 10. 2017, 12:12
Actualizat: 23 10. 2017, 12:21