Balint și Rednic „încălzesc” duelul UTA – Viitorul! „Motivație și spirit!” vs. „Să nu pățim ca la Mediaș!”
Anul fotbalistic se dezgheață oficial și pentru UTA. Cu excepția meciului FCSB – Astra, arădenii au asistat la prima etapă a returului și la depășirile reușite de medieșeni și dinamoviști. Mingea ajunge în terenul „roș-albilor” vineri, începând cu ora 17, când la Arad ajunge Viitorul Constanța, ultima campioană a României înainte de „hegemonia” de trei ani a celor de la CFR Cluj.
Teoretic, acest meci ar fi trebuit să aibă loc în vara anului trecut în orașul nostru, doar că șefii „Bătrânei Doamne” au cerut să joace primul meci în deplasare, pentru ca noua arenă „Francisc Neuman” să aibă toate omologările necesare. Așadar, din postura de nou promovată, UTA a debutat afară, la Ovidiu și a făcut-o cu un rezultat pozitiv: 1-1.
Cu acea ocazie, Vali Buhăcianu, cel mai bun marcator al arădenilor în Liga 2-a, a debutat cu gol în elită, însă mâine nu va avea ocazia să amenințe poarta adversă, fiind infectat cu COVID. El și juniorul Tescan, un alt titular al UTA-ei în meciul tur. Dar, Laszlo Balint mai are și alte absențe, una chiar de ultimă oră. Căpitanul Cipri Rus are un abces dentar și nu a fost inclus în lot pentru jocul cu trupa lui Mircea Rednic. Bustea, Isac (suspendați), Voinea și Hrezdac (accidentați) sunt ceilalți jucători care vor lua loc în tribună mâine.
Balint „Viitorul pleacă cu prima șansă, dar dispunem de argumente suficiente ca să încercăm să facem un joc bun”
Dincolo de puncte, care rămân importante în orice moment al sezonului, pentru UTA meciul cu Viitorul e un prilej bun să demonstreze că a depășit mini-criza din finalul anului trecut. Cele patru eșecuri consecutive au redimensionat serios șansele de play-off ale „roș-albilor”, care acum vorbesc mai degrabă despre obiectivul menținerii în Liga 1.
„Suntem înaintea unui meci important, un meci dificil împotriva unei echipe cu pretenții clare de play-off. Din punctul meu de vedere, Viitorul pleacă cu prima șansă. Calculele hârtiei îi dau favoriți și datorită omogenității, dar și a faptului că au câștigat restanța cu Sibiul și au un moral bun. Chiar dacă a încheiat nu tocmai fericit sezonul de toamnă, Viitorul a obținut o victorie importantă în acest an, chiar înainte de meciul cu noi.
E clar că vor veni aici cu obiectivul de a câștiga cele trei puncte. Este o echipă de posesie, cu calitate foarte bună în compartimentul ofensiv, dar cred eu că și noi dispunem de argumente suficiente ca să încercăm să facem un joc bun. În primul rând, aș vrea să avem o prestație consistentă, recăpătându-ne spiritul din toamnă. Aș vrea să revăd acele mișcări de pasiune în ochii jucătorilor, iar semnele sunt bune din acest punct de vedere. De când ne-am reunit, am avut o perioadă eficientă, o perioadă în care am revăzut acea încredere în propriile forțe. Am revăzut motivație, am revăzut spirit la jucătorii mei”, susține Laszlo Balint.
Impresionat de Luckassen: „Înainte de venirea lui chiar au avut probleme pe zona de finalizare”
Cea mai bună Academie de fotbal din României, care a dat mulți jucători echipelor naționale de toate nivelurile, a ajuns să apeleze, la rându-i la câțiva jucători străini: francezul Dussaut, olandezii de Nooijer și Luckassen, portughezul Fernandez, spaniolii Gaztanaga și Castaneda, macedoneanul Babunski și letonul Sabala.
„Proiectul Viitorului a fost unul de succes în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea tinerilor jucători. Să ne gândim că cel puțin la nivel de naționale de juniori a fost mereu clubul care a venit cu cele mai bune și multe soluți. Bineînțeles că strategiile se mai schimbă, nu aș putea să spun eu ce e cu adevărat important, care sunt prioritățile lor în acest moment, dar e clar că dacă au ajuns la concluzia că trebuie să înregimenteze jucători străini înseamnă că au făcut o analiză serioasă. Cam toți sunt jucători care au confirmat la nivelul primei ligi, dar eu mă refer în special la Luckassen, care interpretează extrem de bine acel rol de număr 9 într-o echipă care pasează foarte bine și care înainte de venirea lui chiar a avut probleme pe zona de finalizare.
E clar că au atuurile lor, e clar că pe lângă jucătorii tineri pe care-i promovează, sunt și acești jucători străini care au venit cu un plus de valoare și de experiență. Una peste alta, vorbim despre o fostă campioană, este o echipă care și-a creat o identitate clară în ceea ce privește stilul de joc. Chiar dacă în ultima perioadă, cu schimbările de antrenori, cu venirea acelui tehnician spaniol, iar acum cu domnul Mircea Rednic la timonă cumva reperele jocului s-au schimbat, e evident că Viitorul rămâne o echipă bună.
O echipă care pasează foarte bine, care impune ritmul jocului, însă noi trebuie să avem încredere în noi. Pe undeva, avem avantajul moral al jocului din tur, când într-un moment deloc bun pentru noi în ceea ce privește bineînțeles partea fizică și integrarea jucătorilor noi am reușit să facem față destul de bine jocului și să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Asta sper și acum, să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, în primul rând și să obținem un rezultat pozitiv”, a mai punctat Gyuszi Balint.
Rednic: „UTA a făcut meciuri foarte bune, trebuie să tratăm foarte serios acest meci”
Odată cu succesul contra celor de la Hermannstadt, Viitorul urcase pe locul 6, de play-off, dar Chindia și-a reluat între timp poziția după remiza cu Iașiul. Cert este că Mircea Rednic este ceva mai încrezător după ce echipa sa i-a oferit primul succes din mandatul său la Viitorul.
„Am început bine, trebuie să continuăm tot așa, e important să menținem ritmul pe care l-am avut în meciul cu Sibiu. Știm că nu o să fie ușor, UTA vine după o serie de rezultate negative. Am văzut că au făcut și multe schimbări, jucători care au plecat, jucători care au venit. Acum nu știm dacă aceștia s-au integrat, dar, din punct de vedere al calității, UTA a arătat jocuri foarte bune și – deci -trebuie să tratăm foarte serios acest meci.
Avem un avantaj pentru că avem deja un meci oficial și asta s-ar putea să ne ajute. E o perioadă mai dificilă, ținând cont și de condițiile climaterice, care în perioada asta ne afectează. Am făcut antrenamente doar pe sintetic, nu am putut să ne antrenăm pe terenuri cu iarbă naturală. Eu zic că suntem pregătiți, preocuparea noastră a fost ca să ne refacem și să recuperăm jucătorii care au avut ceva probleme și mergem pregătiți ca să luăm cele trei puncte”, a spus tehnicianul trupei de pe Litoral înainte de deplasarea în orașul de pe Mureș.
Nu vor să repete experiența negativă de la Mediaș
Chiar în ultimul meci al anului trecut, Viitorul pierdea puțin neașteptat la Mediaș, în fața unei formații care, ca și UTA, venea după patru înfrângeri la rând.
„Într-adevăr, echipa din Arad traversează o perioadă destul de grea, dar să nu uităm că am avut o experiență nefericită cu cei de la Gaz Metan. Dar nu trebuie să ne gândim la ce a fost anul trecut, ci să plecăm de la ceea ce a fost bun cu Sibiul. Victoriile aduc un moral bun în sânul echipei, pentru că am trecut și noi printr-o perioada grea. A fost și perioada asta de două luni în care am venit eu, un antrenor nou, până ne-am acomodat unii cu ceilalți. Acum echipa este mult mai omogenă și asta contează foarte mult. Jucătorii cred că încep să înțeleagă cam ce le cer eu. Am fost mulțumit de meciul pe care l-am jucat, dar a trecut, acum începe returul, e foarte important ca să ne menținem în primele șase”, a adăugat Rednic care nu se va putea la Arad pe atacanții Babunski și Sabala, sosiți la Viitorul în această iarnă, dar pe care speră să-i aibă măcar pe bancă la meciul cu FCSB.
Din câte se pare, Gică Hagi nu își va însoți echipa la Arad, unde va sosi, în schimb, un alt component al „Generației de Aur”, Gică Popescu. Fostul căpitan al Barcelonei e președintele constănțenilor și va urmări din tribună prestația Viitorului.
Rusandu fluieră la Arad și în anotimpul rece: „Gazonul se va rupe și va influența calitatea jocului…”
UTA a inaungurat noua arenă „Francisc Neuman” pe 29 august 2020 într-un meci cu FC Voluntari, după 1-1 cu Viitorul. Lucian Rusandu, arbitrul care a condus întâlnirea încheiată cu remiză albă, ajunge și vineri la Arad, cu ocazia vizitei echipei lui Rednic. Așadar, „centralul” din Sfântu Gheorghe a făcut cunoștiință deja cu gazonul din Calea Aurel Vlaicu, care s-a rupt încă de la primul meci al sezonului, pentru ca între timp să intervină și problema umezelii. Apa și zăpada a stat pe gazon fiindcă instalația de degivrare a funcționat doar pe unele porțiuni, așa că e de așteptat ca UTA și Viitorul să întâmpine destule probleme.
„E clar că pe măsură ce minutele se vor scurge terenul se va strica, se va rupe și poate influența calitatea jocului unei echipe care se bazează pe posesie. Bineînțeles, Viitorul face parte din această categorie, cu atât mai mult cu cât ei se bazează pe un teren foarte bun la Ovidiu. Suprafața de joc este impecabilă și cred că a văzut toată lumea chiar și din fața televizoarelor cum a arătat în urmă cu câteva zile la acel meci împotriva celor de la Hermannstadt. Pe de altă parte, noi suntem pregătiți pentru absolut tot ce ne poate pune în față acest joc, suntem pregătiți să absorbim și eventuala presiune pe care Viitorul o poate pune prin posesie. La capitolele atitudine, determinare, motivație, voință și interpretarea situațiilor tactice trebuie să fim un nivel ridicat pentru a scoate un rezultat bun din această partidă”, a punctat Laszlo Balint, antrenorul UTA-ei.
Imre Bucsi (din Sfântu Gheorghe) și Stelian Slabu (Brașov) sunt asistenții lui Rusandu, în timp ce rezerva vine din Craiova, în persoana lui Viorel Flueran. Notele arbitrilor sunt sarcina băimăreanului Zoltan Szekely,