Balint: „Timișoara a obținut cea mai bună clasare din istorie, iar eu am contribuit la acest parcurs!”

Gabi Balint este fericit că Timișoara și-a primit înapoi punctele de la TAS, dar regretă că nu a reușit să obțină un rezultat favorabil în disputa de acasă, contra Urziceniului. Chiar și așa, formația bănățeană a scris istorie, poziționându-se pe cel mai bun loc din toate timpurile.

Tehnicianul este mulțumit că a reușit să contribuie la această performanță și mărturisește că a fost contactat de mai mulți jucători, în această dimineață, care i-au transmis felicitări.

"Eu cred că am reușit să mențin nivelul la fostul antrenor. Asta mi-am propus și cred că am reușit. Timișoara a obținut cea mai bună clasare din istoria ei, iar eu am contribuit la acest parcurs. M-au sunat în această dimineață jucători care mi-au mulțumit și m-au felicitat. Regret meciul cu Urziceni, Timișoara putea fi campioană. Trebuie să ne bucurăm, Timișoara a avut un parcurs bun, iar acum vor juca pentru al doilea an consecutiv", a spus Gabi Balint la gsptv.

Publicat: 11 06. 2009, 12:34
Actualizat: 11 06. 2009, 12:37