Sportul Studențesc a promovat duminică în Liga I, iar evenimentul nu a rămas nesărbătorit. La câteva ore după succesul decisiv, 2-1 cu Gloria Buzău, „studenții”, însoțiți de prietene sau soții, s-au adunat pentru festin la doi pași de stadionul Giulești, la restaurantul Potcoava.
La puține minute după ora 20:00, „Gașca Nebună” a priÂÂmit liber la petrecere din partea tehnicianului Tibor Selymes. Șampania, berea și vinul au curs, iar atmosfera s-a destins imediat. Cu Selymes în prim-plan, jucătorii au cântat, au dansat și au rememorat cele mai importante momente ale stagiunii care se apropie de final cu pași repezi. „Cine e în Liga I? Sportul e, Sportul e!”, au țipat jucătorii în mijlocul ringului.
Elena Gheorghe, sora lui Costin Gheorghe, jucătorul echipei din Regie, a fost invitata specială a petrecerii. Alături de partenerele „studenților”, Elena a reprezentat sarea și piperul chefului. De altfel, reprezentanta României la Eurovisionul de anul trecut, cu piesa „Balkan Girls”, este una dintre cele mai înflăcărate fane ale Sportului, aflându-se deseori în tribună la jocurile din Regie.
Varga, Mazilu și Rațiu au întărit „gașca nebună”
De la petrecere nu au lipsit și câțiva dintre foștii jucători din Regie. Ionuț Mazilu, Alin Rațiu, dar și Dacian Varga, reîntors de la Rapid, au ciocnit un pahar cu vin cu toți cei prezenți la Potcoava. „Ia uite! Au venit primele transferuri! La anul luăm titlul cu ei!”, au glumit jucătorii în momentul în care cei trei au ajuns la chef.
Buna dispoziție a fost prezentă până puțin după miezul nopții, moment în care fiecare s-a îndreptat spre casă, gândindu-se, probabil, la viitoarele dueluri cu CFR, Steaua, Dinamo sau Rapid. „Am primit o nouă șansă la viață. În fotbal, m-am născut la 16 ani, când am debutat la prima echipă, iar acum, la 21, simt că am renăscut” – Costin Gheorghe, mijlocaș Sportul „Sunt foarte fericită că a promovat Sportul. La următoarea petrecere pe care o vor avea promit să le susțin un minirecital în exclusivitate” – Elena Gheorghe, artistă
„La 1-1 am tremurat”
Tibor Selymes a realizat duminică, odată cu promovarea Sportului în Liga I, cea mai mare performanță din scurta sa carieră de tehnician. Fostul fundaș al naționalei a dezvăluit trăirile din meciul decisiv, cu Buzăul, dar și problemele din vestiarul din Regie.
– În prima repriză cu Buzăul, Sportul a fost de nerecunoscut. Ce le-ați spus jucătorilor la vestiare?
– Înainte de meci, fotbaliștii mei au fost foarte emoționați și nervoși. Le-am spus că trebuie să-și schimbe atitudinea pentru a câștiga și pentru a ajunge în Liga I. La 1-1, m-am temut că nu vom reuși să învingem, dar, până la urmă, valoarea a făcut diferența.
– Curelea și Ferfelea au marcat în acest sezon 43 de goluri. Cum a fost posibil?
Ei joacă de patru ani împreună și au înțeles că în primul rând trebuie să evolueze pentru echipă și abia apoi pentru ei, individual. Restul a venit de la sine.
– Se întărește Sportul cu Varga și Bălan?
Mie mi-ar plăcea foarte mult. În primul rând, sper să reușim să-i ținem pe Ferfelea și Curelea, și abia apoi vom vedea pe cine mai aducem.
– E adevărat că, în ultimele luni, fotbaliștii nu și-au încasat primele și salariile?
În viața unei echipe există și astfel de momente. Fotbaliștii au înțeles situația prin care trece Sportul și s-au concentrat exclusiv pe realizarea promovării. Sunt sigur că acum vor veni și banii.
– Mai rămâneți la Sportul?
Eu sper că da. Voi discuta cu domnul Șiman și dacă ne vom înțelege o să rămân la Sportul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER