Jocurile mediocre ale Rapidului din ultima perioadă sunt departe de a se fi încheiat. După marea victorie de acasă cu Steaua, giuleștenii n-au mai arătat nimic semnificativ, ducându-și suporterii spre agonie.
Și cu Pandurii, elevii lui Andone au evoluat sub așteptări în fața unei echipe care încearcă să se salveze de la retrogradare pe ultima sută de metri. În ciuda unei dominări clare, mai ales în repriza a doua, „vișiniii” n-au arătat că ar merita să ocupe la finalul sezonului un loc de Europa League. În prima repriză, Herea (19) și Săpunaru (30) ar fi putut aduce Rapidul în avantaj, dar au ratat din poziții foarte bune.
Muștruluiți la cabine de Andone, giuleștenii s-au aruncat mai mult în atac în partea a doua a disputei. Poarta lui Mingote a rezistat incredibil asaltului făcut de gazde. Săpunaru a irosit alte ocazii monumentale, trimițând mingea în bară în minutul 70, la fel ca și Răduță.
Săpunaru a adus victoria giuștenilor, în minutul 86, reluând cu capul, din 6 metri, o centrare a lui Iordache și păstrează vii speranțele pentru un loc de Europa League.
RAPID: Bornescu – Săpunaru, Fernandes, Iencsi, Bozovic – Lazăr, Matic – Herea, Spadacio, Ioniță – Răduță
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT
PANDURII: Mingote – Popete, Martinovic, Rusu, Grecu – Orac, Stromajer, Hidișan, Murgan – Vranjes, Tremonti
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER