Băluță: „N-am văzut niciun meci de cupă europeană la Craiova, dar sper să joc într-unul”

CS Universitatea Craiova are nevoie de victorii în ultimele două meciuri din play-out pentru a evolua în preliminariile Europa League. Mijlocașul Alex Băluță, craiovean get-beget, spune că era la grădiniță atunci când Universitatea a jucat ultima dată în cupele europene, în anul 2000, dar speră să aibă ocazia de a evolua într-o asemenea competiție. „Luptăm pentru a ne îndeplini obiectivul, calificarea în Europa League, iar pentru acest lucru este esențială victoria la Cluj. Întâlnim cea mai bună echipă din play-out, CFR Cluj chiar joacă fotbal, așa că avem cea mai grea deplasare din acest campionat, dar suntem motivați, uniți, deciși să ne întoarcem cu victorie. De altfel, aceste două meciuri care au rămas de disputat sunt foarte importante pentru noi. Chiar dacă sunt craiovean, eu nu am prins echipa în cupele europene, eram prea mic, eram la grădiniță când Craiova a jucat ultima dată în Europa. Mi-a povestit tatăl meu și socrul cum era atmosfera, dar dacă nu am văzut vreun meci, atunci sper să joc într-unul”.

Alex Băluță spune că de la conflictul cu coechipierul său Kay, care l-a lovit la un antrenament și a fost exclus din lot, forma sa este în creștere. „Mă bucur că trec printr-o perioadă bună, se pare că mi-a priit acel pumn primit. Asta dovedește că munca mea la antrenamente dă roade. Mi-am propus să rămân cu picioarele pe pământ și să ajut echipa cât mai mult posibil. Știu că evoluțiile mele la începutul acestui an au fost criticate, dar aceste critici m-au ambiționat, m-au făcut să muncesc mai mult. Mi s-a oferit șansa de a intra în primul 11, am profitat de ea și îmi doresc să rămân om de bază la Universitatea” a declarat mijlocașul de 22 de ani.

Mogoșanu: „CFR are cel mai bun lot din play-out, dar vom da totul pentru victorie”

Antrenorul oltenilor, Daniel Mogoșanu, speră ca echipa să aibă același apetit ofensiv, dar să nu mai repete erorile defensive din ultimele trei meciuri, în care Craiova a primit de fiecare dată două goluri: „Meciul cu CFR Cluj este extrem de important pentru noi, la fel ca jocul cu Iași. Îmi doresc să repetăm lucrurile bune arătate, vreau aceeași forță ofensivă, același caracter, dar nu vreau să mai repetăm erorile din defensivă, am luat cam multe goluri. Dacă vreți, cuvântul de ordine pentru meciul de la Cluj este: totul pentru victorie, asta trebuie să fie în mintea jucătorilor mei. Suntem la mâna noastră, totul depinde de noi acum. Trebuie să lăsăm în urmă rezultatul cu Iași și să fim conectați la meciul cu CFR Cluj. În opinia mea, CFR are cel mai bun lot dintre echipele din play-out. Noi avem niște probleme de lot, dar voi căuta cea mai bună formulă care să ne aducă victoria”.

Daniel Mogoșanu nu se va mai baza în acest sezon pe Acka, Dumitraș, ambii accidentați, și pe Kay, scos din lot după incidentul cu Băluță.
 

Publicat: 24 05. 2016, 14:45
Actualizat: 24 05. 2016, 15:49