Bancu, după primul meci cu „mister Papură” pe banca tehnică: „Am fost puțin debusolați după plecarea lui Mangia”
Căpitanul celor de la U Craiova, Nicușor Bancu (25 de ani), a vorbit după succesul echipei sale de pe terenul celor de la Astra Giurgiu, scor 1-0 prin golul marcat de Valentin Mihăilă în repriza secundă. A fost primul meci al lui Corneliu Papură pe banca oltenilor. Acesta a fost numit antrenor interimar după ce Devis Mangia a părăsit clubul:
Bancu se gândește la meciul de Cupă cu Viitorul Constanța, formație care i-a învins pe olteni în două meciuri cu același scor, 2-1: „Am început cu dreptul, sperăm să o ținem tot așa. Am zis și la conferință, am fost puțin debusolați după acea plecare a lui mister Mangia. Trebuie să ne vedem de treabă, să ne antrenăm cu antrenorul pe care îl avem. A zis că dacă îl avem penalty să îl las pe el (n.r. – Carlos Fortes) pentru ca il simte in stare să dea gol. M-a călcat pe picior, acum nu știu dacă se poate da penalty sau nu. Știe mai bine domnul arbitru. Meciul de Cupă este pe viață și pe moarte. Vom vedea ce va fi, ținând cont de ce va fi acolo, vom avea un meci foarte greu. Sperăm să ne calificăm, Doamne ajută!”, a spus Bancu la finalul partidei, la Digi Sport.
Dacă va trece de Viitorul, U Craiova ar juca a doua finală de Cupa României la rând, după ce în sezonul precedent au cucerit trofeul după o finală cu Hermannstadt, scor 2-0. Astra și CFR Cluj se luptă pentru un loc în finală, giurgiuvenii câștigând prima partidă cu 3-1.
CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI: