Bănel: „Lăsați-mă să plec!” Vezi ceilalți trei jucători de care se desparte Steaua!

Bănel Nicoliță, ultimul mohican al Stelei de la meciurile cu
Middlesbrough, din semifinala Cupei UEFA, din 2006, le-a cerut
conducătorilor echipei din Ghencea să-l lase să plece în pauza de
iarnă.

Surse din anturajul roș-albaștrilor au dezvăluit pentru ProSport că
Bănel Nicoliță e decis să facă următorul pas în carieră. Unul care
nu o include pe Steaua, echipă la care a venit în urmă cu
aproximativ șase ani! „Bănel a venit la noi și ne-a spus că simte
că trebuie să facă un alt pas în cariera lui de fotbalist”, așa a
sunat mărturia unui oficial al Stelei.

Dezamăgit de
Ilie

Același șef a dezvăluit care ar fi motivele ce l-au determinat pe
„Jardel” să se gândească la un transfer. „Deși nu a vrut să
recunoască, l-am simțit pe Bănel că este dezamăgit de gestul lui
Ilie Dumitrescu, care i-a luat banderola. În plus, am observat că
nu i-a căzut bine faptul că a început să fie huiduit pe la unele
meciuri de o parte din spectatorii Stelei. Dacă vom primi o ofertă
avantajoasă pentru ambele părți, atunci ne-am putea despărți de
Nicoliță. Până la urmă, Gigi Becali va decide”, ne-a spus oficialul
echipei din Ghencea. Conducătorii celor de la Kazar Lankaran s-au
interesat din ce în ce mai mult de serviciile mijlocașului stelist,
dorit insistent de Mircea Rednic în Azerbaidjan.

Abrudan, Onofraș și Bicfalvi,
out

Bănel nu e singurul care va pleca la iarnă din Ghencea. Dacă în
cazul său este vorba despre dorința lui expresă, există și jucători
pe care Lăcătuș nu i-ar mai dori la echipă după pauza
competițională. „Marius ne-a spus că în iarnă trebuie să mai
renunțe la niște jucători. Momentan, pe această listă se află
Abrudan, Onofraș și Bicfalvi (foto medalion). Totuși, după finalul
sezonului, antrenorul principal al Stelei va anunța care este
decizia lui finală”, a încheiat oficialul stelist. De primii doi
s-au arătat deja interesați cei de la FC Brașov.

10 meciuri a jucat Bicfalvi în acest
sezon, nereușind să marcheze vreun gol

15 meciuri a jucat Nicoliță în
acest sezon pentru Steaua, reușind să marcheze un gol

10 partide a jucat Abrudan în
acest sezon pentru Steaua, nereușind niciun gol

3 jocuri a bifat Onofraș în acest
sezon, nereușind vreun gol

Publicat: 05 11. 2010, 02:27
Actualizat: 05 11. 2010, 02:32