Bănel, ‘plâns’ și în Italia!** „Merita și el să plece… Pe alții s-au dat bani grei și au plecat gratis…”

Dorin Goian e alături de Bănel Nicoliță și spune că mijlocașul
Stelei ar trebui să primească înțelegere din partea conducătorilor
și să fie lăsat să se transfere. „Trebuie să se gândească la
viitorul lui”, spune fostul coleg al lui Bănel, care amintește ca
jucători care nu au avut performanțe în tricoul roș-albastru au
fost lăsați să plece pentru salarii mai mari, pe sume
derizorii.

Nu am văzut meciurile Stelei și mi-e greu să vorbesc și
mai bine nu o fac.

Bănel merită și el să plece la o echipă. Nu mai are 20, 21 sau 22
de ani. Trebuie și el să se gândească la viitorul lui. Are nevoie
de o nouă promovare. Cred că asta îl va motiva foarte mult. Cred că
Bănel ar merita de tratamentul de care au avut parte și alți
jucători. Îmi pare foarte rău pentru el. Alții au fost cumpărați cu
1.5 milioane sau două milioane de euro și au fost lăsați să plece
după jumătate de ani, pentru că nu au convins.

Cred că dacă Bănel s-ar fi dus la conducere și ar fi vorbit
deschis, cred că îi convingea. Mă gândesc că poate nici el nu a
fost foarte convins.

Mi-e greu să cred că Steaua va pleca din Ghencea și cel
mai frumos stadion din țară să rămână gol. Știu că se construiește
Național Arena, dar amintirile superbe de pe „Steaua” nu pot fi
șterse
„, a declarat Dorin Goian la Digi Sport.

Publicat: 13 07. 2011, 21:49
Actualizat: 13 07. 2011, 22:10