Bănel s-a întors pe stânga

COME-BACK Bănel a revenit în echipa de start după absența de la meciul cu CFR

Așa cum ProSport a anticipat în săptămâna meciului cu Pandurii, Nicoliță a fost soluția aleasă de Marius Lăcătuș pentru completarea sistemului ofensiv, în condițiile absenței lui Dică.

Totuși, pentru a-l surprinde pe omologul său Eugen Neagoe, „Fiara“ nu l-a trimis pe Bănel pe partea dreaptă, acolo unde mijlocașul Stelei se simte cel mai bine, ci pe flancul opus. Chiar dacă au existat dese schimbări de poziții pe parcursul meciului, Lăcătuș a insistat pe dreapta cu Mendoza, încercând să tragă foloase de pe urma șutului puternic cu piciorul stâng al peruanului. În schimb, Dayro Moreno a preluat atribuțiunile de playmaker ale lui Dică, în spatele lui Pepe Moreno. Sistemul de joc din meciul cu CFR Cluj a fost însă păstrat, antrenorul Stelei începând jocul într‑un 4-2-3-1.

Pe lângă Nicoliță, un alt jucător care a revenit în primul „11“ a fost Sorin Ghionea, care a profitat de urcarea la mijloc a căpitanului Rădoi și a refăcut cuplul de stoperi cu Dorin Goian. Pentru antrenorul Stelei, vestea proastă a venit la mijlocul primei reprize, atunci când Nicoliță a primit un cartonaș galben, el urmând să fie suspendat la meciul următor, cel cu Unirea Urziceni.

goluri a înscris Nicoliță în această ediție a Ligii I

Evoluția lui Bănel Nicoliță a fost însă una deosebit de slabă, acesta dovedind că nu a trecut încă peste șocul psihologic al autogolului de la Iași. Nicoliță a fost înlocuit după pauză de francezul Habib Habibou (foto), care, cu această ocazie, și-a făcut debutul în tricoul Stelei.

Publicat: 08 03. 2008, 23:45