Bănel se destăinuie:** „Erau zile în care n-aveam ce mânca și mă antrenam cu stomacul gol!”

Bănel Nicoliță a acordat un interviu revistei FCSB în care povestește cum a început cariera sa de fotbalist. Mijlocașul relevă multiplele obstacole pe care a fost nevoit să le depășească pentru a-și îndeplini visul.

Greutățile copilăriei nu l-au împiedicat însă pe Bănel să ajungă unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai formației din Ghencea pentru dăruirea sa.

"Erau zile în care nu aveam ce mânca și mă duceam la antrenament cu stomacul gol, deoarece nu puteam întârzia sau lipsi. Viața m-a călit și m-a făcut să devin un om bun. Făceam câte trei antrenamente pe zi, eram hrănit prost și îmi era foarte greu. Când am ajuns în situația de a face o casă pentru familia mea, am considerat că este cea mai mare bucurie și realizare a mea. Faptul că am putut să-mi ajut familia a însemnat enorm pentru mine. Le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine atunci când nimeni nu îmi dădea șanse. Cu timpul, le-am demonstrat că nu m-au schimbat banii și faima. Am încercat să fiu mereu acel băiat modest din Făurei, care-și respectă familia, prietenii și pe toți oamenii care mă tratează la fel și sunt alături de mine", a declarat Bănel Nicoliță pentru FCSB.

 

Publicat: 10 03. 2009, 13:33
Actualizat: 10 03. 2009, 14:01