„Bani de semințe”. Ce salariu a acceptat Julio Baptista la CFR, după ce a primit milioane de euro de la marile cluburi ale Europei

Deși mulți s-ar fi așteptat să nu accepte oferta CFR-ului decât în condiții financiare foarte bune, Julio Baptista (37 de ani) a venit în Gruia pe un salariu deloc impresionant, de doar 10.000 de euro.

Anunțul potrivit căruia campioana României a bătut palma cu fostul fotbalist de la Real, Arsenal, AS Roma sau Sevilla i-a luat pe mulți prin susprindere și, inevitabil, salariul brazilianului a fost adus în discuție. Însă Iuliu Mureșan a ținut să transmită din capul locului că nu e vorba de vreo sumă exorbitantă: „Nu a venit pentru bani, el stă bine financiar, pentru că a avut contracte bune peste tot. Nu a mai putut să stea departe de fotbal și să joace doar în demonstrative. Ne-am ajutat reciproc. A acceptat condițiile clubului”, a transmis oficialul ardelenilor când a fost chestionat pe seama sumei de bani pe care o va primi Baptista.

Iar cuvintele lui Mureșan au acoperire. Potrivit Fanatik, Julio Baptista va încasa la CFR Cluj un salariu de 10.000 de euro în fiecare lună. Nici pe departe cel mai bine plătit din lot și nici măcar aproape de cele 30.000 de euro pe care actuala campioană i le-a pus pe masă, anul trecut, lui Ibrahima Balde. Și, dacă ne gândim că Baptista câștiga 7.000 de dolari pe lună la Orlando City, ultima sa echipă, vorbele lui Mureșan capătă și mai multă credibilitate.

Om cu 48 de meciuri și cinci goluri înscrise pentru naționala Braziliei, Julio Baptista a jucat ultimul meci oficial pe 23 octombrie 2016, când a prins 15 minute pentru Orlando City în înfrângerea cu DC United, 2-4. Dar nici acest detaliu, nici cei 37 de ani din buletin nu-l sperie pe Mureșan, care s-a grăbit să anunțe că e impresionat de forma fizică a sud-americanului poreclit „Bestia”.

Publicat: 19 08. 2018, 18:39
Actualizat: 19 08. 2018, 18:40