Bani pentru pușculiță!** Nicolae Vasile a semnat primul său contract de profesionist
În cazul în care va strânge cinci apariții în lotul echipei, în Liga 1, Vasile își va dubla salariul
Pentru a completa lotul în urma plecărilor masive. Marian Rada a fost obligat să apeleze la jucători de la echipa secundă. În cantonamentul din Spania a mers și Nicolae Vasile, un puști de 17 ani care a fost adus direct de la juniori. Tânărul rapidist joacă pe postul de fundaș stânga, iar în partidele de la Marbella a impresionat în așa fel încât, în acest moment, Vasile i-a luat fața lui Ștefan Mardare și este favorit la titularizare. „Vasile a jucat foarte bine în meciurile de pregătire și este o soluție pentru retur”, a confirmat, la întoarcerea în țară, chiar tehnicianul rapidist.
Contract de profesionist cu valoarea unuia de junior
Însă până să ajungă la echipa mare, Nicolae Vasile nu reprezenta o prioritate pentru conducerea clubului, puștiul neavând semnat nici măcar un contract de junior cu formația din Giulești. Evoluțiile bune pe care Vasile le-a avut în Spania i-a făcut pe șefi să-i propună un contract chiar în cantonament. Acesta va câștiga 500 de euro lunar, iar dacă va strânge cinci apariții în lotul echipei lui Marian Rada, suma se va dubla. Chiar și așa, noul fundaș stânga al giuleștenilor va avea un contract de valoare unuia pe care-l încasează un junior, asta în condițiile în care el a parafat o înțelegere de fotbalist profesionist.
8 partide a evoluat Nicolae Vasile în meciurile amicale ale Rapidului din Spania
210.000 de euro câștigă Herea în Giulești, având cel mai mare salariu din lotul condus de Marian Rada