Banii acum, Torje la vară!** Mijlocașul e dorit și în retur în „Groapă”

Săptămâna aceasta, VfL Wolfsburg vrea să înceapă tratativele
pentru Gabi Torje, însă Dinamo nu este de acord să îl vândă în
acest moment, considerând că trei titulari plecați e deja prea
mult.
Dinamo continuă în forță perioada de transferuri a acestei ierni.
Oficialii lui Wolfsburg au trimis în ultimele zile semnale
puternice în sensul urgentării tranzacționării lui Gabi Torje. Suma
pe care ar putea să o încaseze „câinii” este uriașă în condițiile
crizei economice mondiale, nu mai puțin de cinci milioane de euro!
Însă șefii roș-albilor se feresc să perfecteze acum transferul.
Motivul? Andrei Cristea, golgheterul sezonului trecut, a fost
vândut, de la echipă au plecat Adrian Cristea și Ousmane N’ Doye,
așa că încă un jucător exponențial plecat ar fi deja prea
mult.

Nu vor
decimarea echipei

De aceea, acționarii sunt de părere că, indiferent de suma ce poate
fi încasată, nu este momentul oportun pentru plecarea celui mai în
formă jucător al echipei, Gabi Torje. Astfel, în urma unei ședințe
la sediul clubului și a mai multor convorbiri Badea-Borcea, s-a
decis ca „Torjinho” să nu fie cedat până la găsirea unui mijlocaș
dreapta. De aceea, nemții urmează să fie înștiințati că Torje nu
poate pleca în această iarnă de la echipă. Și vor fi puși să aleagă
între două variante.

Problemă:
nemții s-ar putea reorienta

Cea mai fericită variantă pentru Dinamo ar fi aceea ca Wolfsburg,
echipa la vare până astăzi este legitimat și Vlăduț Munteanu, să
plătească banii acum, iar mijlocașul să plece la noua sa echipă la
finalul sezonului.

Cea de-a doua posibilitate are riscuri pentru ambele cluburi. De
aceea, șefii încearcă să ocolească această variantă. Concret,
negocierile se vor sista până la vară, moment în care pe de o parte
Torje ar putea avea mai multe cereri, dar și Wolfsburg ar putea să
găsească un alt mijlocaș dreapta, post ce trebuie completat urgent
în viziunea șefilor și a tehnicienilor nemților.

5 milioane de de euro este suma oferită
de Wolfsburg pentru Gabi Torje

9 jucători au plecat în
această iarnă de la Dinamo: Andrei și Adrian Cristea, Ousmane
N’Doye, Juan Pablo Garat, Bratu, Bazzi, Scarlatache, Rus și
Mușat

Publicat: 17 01. 2011, 01:50
Actualizat: 17 01. 2011, 01:57