Dinamo are una dintre cele mai mici audiențe din Liga 1 pe teren propriu din acest sezon. Fanii refuză să vină alături de echipă, chiar dacă în ultima vreme „câinii” nu au mai pierdut niciun punct pe „Ștefan cel Mare”.
Ioan Andone spune că ar prefera să câștige un salariu mai mic, dar să fie 15.000 de suporteri la meciurile de pe teren propriu.
„Nu cred că vom schimba antrenorul CFR-ului și nu îmi doresc asta. Nu am nicio răzbunare de dus. Dacă ar fi să-mi propun asta, aș face greșeli și nu vreau. Vreau să demonstrez că și la Dinamo se mai poate câștiga un camponat. Știu că va fi foarte greu să reușesc a treia oară, dar încerc. La Cluj vor veni suporterii noștri din Ardeal. Ar trebui să se înțeleagă că fără suporteri nu se câștigă un campionat. Dinamo nu e o echipă artificială, e o echipă de tradiție. De aia joci. Dacă îmi dă mie 10 mii de euro salariu pe lună, dar dacă mi-ar da 5 mii să am 15 mii de spectatori eu aș fi mai fericit. Cu 5 mii în plus sau în minus tot aia ar fi dar mi-aș face munca mai bine. Din păcate nu avem cum să-i schimbăm noi pe suporteri”, a spus Ioan Andone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER