La Pitești, oraș transformat peste noapte în capitala corupției, pentru 90 de minute, fotbalul a ieșit din arest pe cauțiune.
Mă rog, cu mici excepții. Aurelian Bogaciu, de exemplu, arbitru desemnat inițial „rezervă” la derby, n-a mai ajuns la meci, considerându‑se că omul are acum probleme mult mai serioase, cum ar fi să-și pregătească apărarea în fața anchetatorilor. Oricum, partea bună a scandalului DNA e că a început de luni, fiindcă, dacă totul s-ar fi declanșat, să zicem, de acum două săptămâni, poate în loc de un arbitru de rezervă una dintre echipe n-ar mai fi ajuns la meci. Startul partidei le-a dat apă la moară celor care au spus că după victoria lejeră a „câinilor” în campionat Rapidul se va califica, fără probleme, în Cupă. Moți a căzut suspect de ușor în careu, permițându-i lui Lazăr să înscrie suspect de repede, iar Dinamo – Rapid părea a fi probă perfectă pentru DNA. Dacă autogolul lui Perjă n-a risipit suspiciunile, atunci a făcut-o reușita superbă a lui Boștină. Mijlocașul, care l-a lansat și pe Zicu la faza golului egalizator a punctat cu un voleu de Champions League din afara careului, convingându-i pe spectatorii din tribune, dar și pe anchetatorii anti-corupție, că se joacă pe bune. „Săgeată“ a reușit „dubla“
După pauză, Rapid și-a arătat limitele, chinuindu-se să depășească o apărare de Dinamo II, cu Scarlatache și Lucian Goian. Iar, după ce Dolha a scos un voleu al lui Maftei, “câinii” au mușcat din nou. De două ori chiar, prin Marius Niculae. Dinamo s-a calificat mai departe, însă după evenimentele din ultimele zile probabil că întrebarea care îi preocupă cel mai mult pe Borcea și Turcu, oameni care au stat aseară în loja arestatului Cornel Penescu, nu e cu cine vor juca în semifinale, ci cine urmează să fie ridicat de „mascați”?.
Mitea s-a accidentat Deși a început meciul ca titular, Mitea (foto) nu a evoluat decât o jumătate de oră contra Rapidului. Mijlocașul s-a accidentat, suferind o întindere la mușchii inghinali, iar Rednic a fost nevoit să-l schimbe. Înlocuitorul lui Nicky a fost Torje, cel care a executat cornerul ce a precedat faza golului înscris de Boștină. Bannere cu dedicație
Galeria dinamovistă a avut pregătite câteva mesaje special concepute pentru partida de Cupă, reușind să introducă pe stadion bannere cu tentă rasistă. „Din nou pe stadion, miroase a esență de rom” sau „Nu toți țiganii sunt rapidiști, dar toți rapidiștii sunt țigani”, se putea citi pe bannerele fanilor dinamoviști.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER