Bărboianu, despre posibilitatea ca Steaua să ia jucători de la Dinamo: „Nu cred că vreunul dintre ei va ajunge în Ghencea”

La finalul săptămânii trecute, Ionuț Negoiță și Laurențiu Reghecampf au avut un schimb dur de replici, iar antrenorul echipei din Ghencea a amenințat că la vară ba transfera la Steaua cei mai buni jucători de la Dinamo. Ștefan Bărboianu crede că șansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici, iar dacă va fi să existe o asemena mutare atunci va fi exclusiv alegerea jucătorului respectiv.  Jucătorul „câinilor” crede că declarațiile antrenorului Stelei nu fac decât să aprecieze valoarea fotbaliștilor de la Dinamo, care la finalul acestui sezon ar putea termina pe locul patru în Liga 1, ultima poziție care asigură prezența în cupele europene sezonul viitor.

„Pe mine unul nu mă deranjează aceste vorbe. Însă nu cred în aceste vorbe. Îi știu pe ei, îi cunosc foarte bine. Știu ce vorbim noi între noi și nu cred că vreunul dintre ei va ajunge la Steaua. Până la urmă e bine pentru ei, pentru că se vorbește, e valoarea lor în joc, pentru că sunt apreciați de cei de la Steaua. Și dacă până la urmă vor ajunge acolo, e alegerea lor”, a spus Bărboianu pentru Digi Sport.

Bărboianu nu crede că declarațiile venite dinspre Steaua au încercat să destabilizeze echipa din Ștefan cel Mare, deși asemenea lucruri se mai practică în fotbalul românesc.

„În România se mai practică astfel de lucruri, dar cred că Steaua nu face astfel de jocuri. Numele lor au fost rostite pentru valoarea pe care o au ei. Și Bălgrădean, și Rotariu, și Dragoș Grigore și Țucudean sunt unii dintre jucătorii foarte apreciați în fotbalul nostru, de top în România, și valoarea lor îi face pe cei de la Steaua să spună că și-i doresc. Dar va fi foarte greu, pentru că și ei au un preț”, a mai spus Bărboianu.

Publicat: 25 04. 2014, 15:43
Actualizat: 25 04. 2014, 15:44