Mijlocașul Universității Craiova, Ștefan Bărboianu, recunoaște că locul ocupat în clasament de Știința în acest moment este unul care produce neliniște. Cu toate acestea, fotbalistul de 21 de ani crede că știe care e soluția ieșirii din criză.
„Nu ne facem griji pentru retrogradare. Este un loc care ne sperie puțin, dar asta trebuie să ne dea dorința aceea de a lupta triplu. Este urâtă acea poziție. Mergem mai departe și trebuie să remediem această problemă. Este o diferență foarte mare față de ce a fost sezonul trecut și ce este acum. Nu mă așteptam ca după un parcurs care l-am avut anul trecut, la o cădere cum a fost anul acesta. Cu siguranță se știe unde s-a greșit. Sunt persoane care au analizat acest lucru și cred că în retur nu vom mai face aceleași greșeli, care ne-au costat foarte mult în acest tur”, a declarat Bărboianu, conform site-ului oficial al clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER