Fundașul formației Universitatea Craiova, Ștefan Bărboianu, a declarat că pentru el și colegii săi sărbătorile nu vor fi prea fericite, dar echipa va putea urca din zona retrogradării cu o pregătire bună în această iarnă și două-trei victorii legate în retur.
„Eu cred că probleme au toate echipele din România, numai că noi am dat cărțile pe față. Ce trebuie să facem acum, să cedăm și să lăsăm echipa la greu? Nu. Trebuie să fim mai uniți ca niciodată să strângem rândurile, de la noi jucătorii, la conducere, suporteri dar și comunitatea locală, care trebuie să fie mai mult alături de noi, nu doar prin prezența la anumite meciuri. Noi jucătorii prin evoluții și rezultate bune să atragem sponsori, pentru că la ultimele meciuri, nu prea ne-a ieșit nici jocul, dar mai ales rezultatele. Locul din clasament nu ne face cinste, dar dacă mai punem în calcul că poate zece puncte, așa cum au arătat și statisticile, le-am pierdut pe mâna arbitrilor, puteam spune că am fi avut și noi o vacanță mai liniștită. Așa că sărbătorile nu vor fi prea fericite, dar cu o pregătire bună în această iarnă și cu două-trei victorii legate în primăvară vom urca din zona retrogradării”, a spus Bărboianu.
Pentru jucătorul Universității Craiova, o altă dezamăgire din acest an a fost ratarea turneului final cu naționala de tineret. „Cred că meritam să mergem la turneul final. Am fost printre cele mai bune echipe de tineret, dar și sistemul de calificare este unul greu. După mult timp naționala de tineret a ajuns la baraj Chiar dacă am ratat calificarea, eu spun că din cele patru reprize ale meciului cu Anglia, trei dintre ele le-am dominat clar, dar am avut mare ghinion. Poate generația următoare ne va răzbuna”, a precizat Bărboianu.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER