Este o chestiune de zile până când Ștefan Bărboianu va deveni „câine” în mod oficial. Fundașul s-a înțeles cu roș-albii, însă aceștia nu vor să-l prezinte până când comisiile LPF nu vor pune ștampila definitivă cu „liber de contract” pe carnetul olteanului.
Dinamo a detonat bomba mercatoului de iarnă. Marți seara, acționarii au anunțat că l-au convins pe Ștefan Bărboianu să devină „câine”. Ieri, suporterii se așteptau să vadă primele imagini cu olteanul în echipamentul roș-alb, însă acest lucru s-a amânat pentru câteva zile sau chiar săptămâni. Motivul? Atât jucătorul, cât și noua sa echipă așteaptă ca Universitatea Craiova să depună memoriu la Comisia de Recurs pentru rejudecarea sentinței date de Comisia Litigiilor. Membrii ultimei comisii i-au declarat liberi pe Bărboianu și Găman, însă Universitatea are dreptul de a ataca verdictul până săptămâna viitoare. Surse din cadrul clubului din Bănie au spus ieri că acest lucru se va întâmpla luni, iar de aici Comisia de Recurs se poate reuni într-o săptămână cel mult sau chiar două, pentru a soluționa cererea alb-albaștrilor. „Îl prezentăm după decizia LPF” Aceeași poveste este valabilă și cu contractul lui Ștefan Bărboianu. Acesta a fost semnat pentru o durată de patru luni cu posibilitate de prelungire pe încă patru sezoane și jumătate, însă rămâne în birourile din Calea Floreasca, urmând să fie înregistrat la LPF în secunda doi după anunțarea deciziei Comisiei de Recurs. „Noi nu putem prezenta un jucător care nu este încă al nostru. Așteptăm decizia LPF după memoriul Craiovei, după care totul nu rămâne decât o formalitate. Ne-am înțeles cu fotbalistul, asta e clar!”, au susținut aseară surse din cadrul grupării roș-albe. Care au încheiat: „Nu vrem să ne certăm cu toți oltenii acum. Ne ajung cei de la Pandurii”. Amănuntul decisiv
Voit sau nu, LPF a fost complice cu Dinamo la transferul lui Bărboianu. Iată ultima ipoteză vehiculată în culisele transferului lui Ștefan Bărboianu la Dinamo. Roș-albii au beneficiat enorm în urma deciziei LPF de a tergiversa declararea fundașului drept jucător liber până după încheierea perioadei de transferuri în Europa (sfârșitul lunii ianuarie). Cu aria de opțiuni restrânsă numai la România și echipele din spațiul ex-sovietic, jucătorul a acceptat în cele din urmă oferta echipei din „Ștefan cel Mare”. Gândindu-se totuși cum ar fi fost să se transfere încă de acum la o echipă dintr-un campionat mult mai puternic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER