Bărboianu rămâne în Liga 1. Ultima oră | Cu ce echipă a semnat fotbalistul dat afară de la Dinamo pentru că ar fi „blătuit” meciul cu Steaua
- Ștefan Bărboianu (27 de ani) rămâne în Liga 1. Fundașul a semnat un contract cu formația ilfoveană Concordia Chiajna, anunță DigiSport.
Rămas liber de contract după ce a fost dat afară de Negoiță, care l-a acuzat că nu și-a apărat corect șansele în derby-ul cu Steaua, Bărboianu a reușit o primă victorie de la distanță în duelul cu patronul lui Dinamo. „Bărboianu nu o să își mai găsească echipă în România. Nu mai dă de proști ca mine să îl ia”, anticipa șeful „câinilor”, care astăzi a fost contrazis de omologul de la Chiajna.
Oficialii ilfovenilor au ajuns la un acord cu apărătorul, care a semnat vineri un contract valabil pe două sezoane.
1 an și jumătate a evoluat Bărboianu la Dinamo, înainte cariera sa fiind legată de Craiova și Astra. Pentru formația din Ștefan cel Mare a evoluat în 26 de partide, toate ca titular și a marcat un gol.
Ultimele informații în ceea ce îl privește pe Bărboianu indicau faptul că acesta își va găsi un angajament afară. El a fost în negocieri cu formații din Cipru și Israel, dar în cele din urmă a ales să nu părăsească Liga 1.