Barbu, după primul meci pe banca Astrei: „Jucătorii și-au bătut joc de toată munca lor”** Tehnicianul se teme de conspirații: „E cusut cu ață albă motivul pentru care Seto a luat galben”

La un moment dat, Astra părea a fi singura echipă capabilă să îi creeze probleme Stelei din marșul triumfal spre titlu. După trei înfrângeri la rând și un antrenor schimbat, giurgiuvenii se pot vedea depășiți la finalul acestei etape de Dinamo, Petrolul sau Pandurii, formații care se află într-o formă destul de bună.

Marin Barbu, cel care a preluat frâiele de la Sinescu, a analizat la cald motivele înfrângerii de la Mediaș, tehnicianul punând eșecul pe seama greșelilor individuale.

E inadmisibil să luăm două goluri din asemenea greșeli. Am fost mulțumit parțial de unele momente ale jocului, însă nu și de rezultat. Astra e pe doi, dar jucătorii trebuie să se trezească pentru că în ultimele etape și-au bătut joc de toată munca lor.„, a spus Marin Barbu, la DigiSport.

Nici arbitrii nu au fost iertați de tehnician, care simte că Seto a fost vânat, pentru a nu evolua în etapa viitoare, contra Ceahlăului: „Cei doi mijlocași centrali sunt suspendați pentru meciul contra lui Ceahlăul. Cel puțin cartonașul lui Seto a fost gratuit. E cusut cu ață albă motivul pentru care a luat galben.”

Publicat: 12 04. 2013, 21:22
Actualizat: 12 04. 2013, 21:39