Bărcăuan, aproape de Ceahlăul!**

Directorul sportiv al clubului Ceahlăul Piatra Neamț, Ioan
Mironaș, a declarat, luni, la TVR Iași, că gruparea moldavă își
dorește să mai transfere un atacant.

Vrem să mai transferăm încă un atacant în cel mai scurt
timp, deoarece Mulisa are nevoie de concurență. De asemenea, cred
că în această săptămână vom rezolva și transferul lui Bărcăuan,
care se judecă de șase luni de zile cu gruparea elenă OFI Creta,
pentru o datorie pe care grecii nu i-au achitat-o
„, a spus
Mironaș.

Oficialul nemțean a afirmat că ar trebui să se dea în continuare
credit arbitrilor români, în ciuda greșelilor făcute în prima etapă
a returului. „Prima etapă a returului a adus destule
greșeli de arbitraj, însă ar trebui mers în continuare pe mâna lor.
Aceste greșeli le-aș pune pe seama terenurilor proaste. Nu cred că
aducerea de arbitri străini este o soluție. Noi am avut o
experiență amară cu arbitrii străini în tur, cu Unirea Urziceni,
când toată lumea își aduce aminte ce au făcut acei greci. De aceea,
cred că trebuie să dăm credit arbitrilor noștri, chiar dacă mai și
greșesc
„, a precizat Mironaș.

Ioan Mironaș speră ca succesul obținut în fața Stelei, scor 3-1,
în deplasare, să fie repetat etapa viitoare, pe teren propriu, cu
Oțelul Galați: „Având în vedere că întâlnim o echipă din
partea a doua a clasamentului, o contracandidată la retrogradare,
putem spera la o victorie. Trebuie să confirmăm în meciul cu Oțelul
forma bună arătată în victoria cu Steaua. Sperăm ca la acest meci
să vină cât mai mulți suporteri la stadion, deoarece avem mare
nevoie de sprijinul lor
„.

Partida Ceahlăul Piatra Neamț – Oțelul Galați, din etapa a XIX-a
a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 17.00.

sursa: Mediafax

Publicat: 22 02. 2010, 20:49
Actualizat: 22 02. 2010, 20:50