Basarab Panduru l-a elogiat pe artizanul celor de la FCSB din victoria cu FC Argeș: „E diferenţă între el şi ceilalți. E unul dintre cei mai în formă fotbalişti din campionat”

FCSB a reușit să o învingă pe FC Argeș printr-un neverosimil 4-0, într-o partidă disputată în cadrul etapei cu numărul șapte a play-off-ului Ligii 1.

Datorită acestei victorii, roș-albaștrii s-au apropiat din nou la două puncte de liderul CFR Cluj, cu doar trei etape rămase de jucat până la finalul campionatului.

Artizanul partidei contra celor de la FC Argeș a fost mijlocașul Darius Olaru, pe care Basarab Panduru la elogiat după finalul partidei.

Basarab Panduru l-a elogiat pe Darius Olaru: „Nu e meci în care să nu spui că a făcut ceva”

Mijlocașul celor de la FCSB a avut o prestație solidă împotriva echipe din „Trivale”. Darius Olaru a reușit să înscrie de două ori, iar datorită lui s-a marcat și primul gol, obținând lovitura de la 11 metri.

La finalul partidei, Basarab Panduru a avut numai cuvinte de laudă la adresa internaționalului român. „Pandi” s-a declarat cucerit de jocul lui Olaru și a spus că tot ce face este excelent, existând o diferență de calitate între el și restul mijlocașilor de la FCSB.

„Au fost câteva lucruri bune. Olaru, nu numai golurile, dar toată disponibilitatea lui la efort, mişcarea în teren. Tot ce face este bun. Mi se pare că nu găseşte al doilea inter. E diferenţă între Olaru şi celelalt. (…) Ai Oaidă, Edjouma, dar nu sunt Olaru. Olaru e la multe plusuri faţă de ceilalţi. Olaru, nu e meci în care să nu spui că a făcut ceva. E unul dintre cei mai în formă fotbalişti din campionat”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

„Ne-am făcut jocul din nou ușor, am reușit să marcăm repede. I-am furat un pic mingea (n.r. lui Florinel Coman), o să îl cinstesc. Așa a fost faza, am plecat amândoi spre minge.

Am intrat concentrați, am vrut să ne facem jocul. Sperăm să continuăm așa. Știm că etapa viitoare o să avem un derby, un meci foarte greu la Craiova. Mergem acolo să câștigăm cele trei puncte,

Jucăm un fotbal frumos, plăcut, ofensiv. Reușim să nici nu luăm goluri, iar nouă, celor din față, ne este mai ușor”, a spus Darius Olaru la finalul partidei.

Publicat: 02 05. 2022, 23:34
Actualizat: 02 05. 2022, 23:38