Basarab Panduru nu e tentat de o revenire la Steaua: „Nu vreau să mă caute. Am fost o dată, am văzut ce e”. Sfatul pentru Gâlcă

Steaua se află în căutarea unui nou antrenor după ce Laurențiu Reghecampf și-a reziliat contractul cu echipa campioană și s-a înțeles cu cei de la Al Hilal pentru un contract pe doi ani. S-au vehiculat mai multe nume de antrenori care ar putea veni în locul lui Reghecampf. Gică Hagi, Dan Petrescu, Mihai Teja sau Constantin Gâlcă sunt printre antrenorii apreciați de conducerea Stelei.

Basarab Panduru, fostul jucător și antrenor al Stelei, spune că nu ar reveni în Ghencea pentru nimic în lume dacă i s-ar propune acest lucru. Acesta a precizat că experiența pe care a avut-o în trecut i-a fost de ajuns pentru a-și da seama cum merg lucrurile la Steaua-

„Steaua nu m-a căutat, dar nici nu mă duc. Și nici nu vreau să mă caute. Să fie clar. Nu e vorba de orice echipă. Steaua nu m-a căutat și nici nu vreau să mă caute. Nu mă duc nimic la Steaua, nici antrenor, nici manager. Am fost o dată, am văzut ce e. Țin cu Steaua în continuare și voi ține cu Steaua. Nu mai am ce să caut acolo”, a spus Panduru la Dolce Sport.

ProSport a anunțat ieri în exclusivitate că Gică Hagi și-l dorește pe Constantin Gâlcă antrenor la Viitorul, iar după ce Mihai Teja s-a înțeles să continue la „U” Cluj, Steaua trebuie să se reorienteze. Și Panduru îl sfătuiește pe Gâlcă să nu aleagă Steaua, dar până la urmă alegerea îi aparține acestuia.

„Pe Costel (n.r. – Constantin Gâlcă) îl rog să nu mă întrebe dacă să se ducă la Steaua. Dacă mă întreabă pe mine, îi spun să nu se ducă. Dar e mai bine să nu mă întrebe. Să facă ce simte el”, a mai spus Panduru.

1991-1995 a fost perioada în care Panduru a activat ca jucător pentru Steaua

2009-2010 a fost perioada în care Panduru a activat ca manager sportiv în Ghencea

Publicat: 30 05. 2014, 15:11
Actualizat: 30 05. 2014, 15:12