Bassong: „Nu am avut chef să vin la Dinamo!”

ProSport a vorbit ieri cu fundașul lui Metz. Bassong spune că a avut trei runde de negocieri cu Mircea Rednic, a cărui propunere de transfer în „Ștefan cel Mare“ a refuzat-o politicos.

Sebastien, de ce nu ai mai venit la Dinamo?
Pur și simplu n-am avut chef să vin.

Nu ți-a convenit oferta?
Ba da! Mi s-a propus un contract avantajos atât pentru mine, cât și pentru Metz, care a fost de acord cu transferul meu, însă ultimul cuvânt mi-a aparținut. Eu nu am vrut să vin în România.

Cu antrenorul lui Dinamo te-ai întâlnit?
Da, de trei ori. Domnul Rednic a venit în Franța, dar nu a putut să mă convingă. Nu cred că în România pot crește profesional, și acesta este motivul pentru care am refuzat propunerea. Îmi doresc să ajung la un club mare din Europa. Joc la naționala de tineret și am tot viitorul în față.

Bine, dar Metz a retrogradat în liga a doua…
Este adevărat, dar asta nu înseamnă că voi juca în continuare la acest club. Nu vreau să evoluez în a doua ligă, dar voi vedea ce va fi. Am oferte de la Everton și de la Wolfsburg.

Tu cu antrenorul lui Standard Liege, Loți Bölöni, ai discutat?
De unde știți că am ofertă din Belgia? Au fost mai multe contacte, mai mult prin intermediul impresarului, cu Standard, dar nu s-a concretizat nimic.

Publicat: 03 07. 2008, 22:44
Actualizat: 03 07. 2008, 22:45