Bătaie ca la covoare
Antrenorul lui Poli a declarat că emoțiile retrogradării nu s-au încheiat odată cu victoriile în fața Stelei și CFR-ului.
Arătându-se mândru de reușita echipei sale, Ionuț Popa a ținut să îndemne fanii să rămână „cu picioarele pe pământ“. „Am vizat măcar un punct și, cu un pic de noroc, iată că am obținut mai mult. Situația a fost și rămâne grea pentru noi, deoarece ne mai trebuie cam șapte puncte ca să fim siguri că scăpăm de retrogradare“, a început Popică.
Tehnicianul din Dealul Copoului a lăsat modestia la o parte, declarând, în glumă, că se aștepta să obțină toate punctele din partidele cu fruntașele campionatului.
„Am bătut Steaua, CFR și, dacă nu eram dezavantajați cu Dinamo, poate îi băteam și pe ei. La mine nu este o problemă, îi bat pe toți, ca pe covoare“, a spus acesta. În încheiere, „Profesorul“ a anunțat că Poli Iași este acum printre primele patru echipe din Liga I: „La ora asta, Poli este cea mai în formă grupare a campionatului, după Vaslui, Craiova și Bistrița“.