Bătaie pe locul 15 din Liga I!** „Așa cum am promovat putem și scăpa de retrogradare”
Golgheterul Voinței, Iulian Popa, anunță noul obiectiv al echipei sale este o clasare pe locul 15. Sibiu e cu două etape înaainte de finalul sezonului la 3 puncte de Târgu Mureș, dar echipa lui Sabău are avantaj în meciurile directe.
„Ne dorim și să ajungem mai sus, dar aș vrea să fim măcar pe 15. Nu se știe, așa cum am promovat putem și scăpa de retrogradare. Avem nevoie 6 puncte cu Universitatea și Mioveni”, spune Popa.
Antrenorul său, Alexandru Pelici, merge pe aceiași linie. „Din ce se aude locul 15 probabil nu va retrograda, e important pentru noi să reușim să prindem acest loc. Sper că vom fi concentrați și vom evita gafele pe care le-am făcut în ultimul timp. În momentul acesta nu ar trebui să mai fie presiune mare pe noi pentru că sunt foarte puțini care ne dau șanse să mai scăpăm de retrogradare”, a zis Pelici.
Articol scris de Mihai CINPOERU