Unul dintre jucătorii momentului în Liga I naște controverse. Alexandru Maxim (22 de ani), mijlocașul dorit de Steaua, răscolește orgoliile celor care i-au influențat cariera în drumul său de la anonimat la jucător în echipa națională. ProSport a prezentat zilele trecute un material cu antrenorul clujean Mihai Georgescu, unul dintre tehnicienii nu care Maxim a lucrat în perioada junioratului. „În 2003 am aflat că la Piatra Neamț este un jucător excepțional. Am luat cartea de telefon, am căutat familia Maxim, am sunat și am mers la ei acasă. Părinții tocmai se pregăteau să plece în Italia”, a declarat antrenorul de la Școala Ardealul. În 2003, acesta era angajat la Școala Nicolae Dobrin, de lângă Pitești, acolo unde l-a adus pe Maxim.
„Ne-a dat patru goluri în finală”
Varianta lui Mihai Georgescu l-a zgândărit pe un alt antrenor cunoscut de juniori, care susține că el este cel care l-a remarcat prima oară pe Maxim. Piteșteanul Laurențiu Iordache (61 de ani), cunoscut în fotbal cu porecla „Țânțarul”, povestește: „La începutul anilor 2000, am jucat două finale de campionat național consecutive cu LPS Piatra Neamț. Pe prima am câștigat-o cu 3-0, în a doua ne-au învins ei cu 6-4. În ultima finală, patru goluri ne-a dat Maxim. Atunci am pus ochii pe el. M-a uluit. A dat un gol din plonjon, cu capul, de la opt metri cum n-am văzut în viața mea. Avea o ușurință incredibilă de a scoate adversarul din joc. Când m-am întors de la finală, l-am sunat pe Mihai Georgescu și i-am spus de Maxim. Eu urma să plec în SUA pentru o perioadă, nu știam dacă definitiv sau pentru scurt timp, și l-am sfătuit pe el să-l ia la Pitești. Eu l-am pus în legătură și cu părinții lui Maxim. Am sunat și i-am dat telefonul să discute cu ei. Așa a ajuns Maxim la Pitești. N-am lucrat cu el, dar băiatul știe că am avut o contribuție mare în plecarea lui de la Piatra Neamț, unde s-ar fi pierdut”. Iordache a scos de-a lungul anilor generații întregi de juniori medaliați la naționale, ultima dată câștigând anul trecut Cupa Hagi Danone.
„Important e să joace” Întrebat ce sfat i-ar da lui Maxim vizavi de oferta Stelei, Laurențiu Iordache a punctat: „N-am vrut inițial să mă bag, pentru că el este reprezentat de Lucian Marinescu, pe care au l-am antrenat și despre care știu că este bun în ceea ce face. Dar cred că pentru Maxim cel mai important în acest moment este să joace. Steaua este o echipă tentantă, dar are jucători buni pe posturile pe care joacă Alexandru. La Pandurii, chiar dacă mai greșește sau prinde o zi proastă el este în teren și joacă. Asta e important pentru că așa va crește. În vara sunt convins că va avea mult mai multe oferte”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER