Torje va pleca de la Dinamo după returul din play-off-ul Europa League, cu Vorskla Poltava. Destinația mijlocașului este Udinese, club la care va trebui să-i ia locul lui Alexis Sanchez, transferat la Barcelona în această vară.
Calcioitaliaweb.com scrie azi că Torje a mai fost pe lista a două cluburi din Serie A. Fiorentina și Lazio l-au urmărit pe mijlocașul dinamovist, însă Udinese a câștigat lupta pentru semnătura „Piticului” datorită ofertei consistente pe care a făcut-o pe adresa clubului din Ștefan cel Mare.
Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de azi, Dinamo va primi 4 milioane de euro pe loc, dar „câinii” pot încasa până la 7 milioane dacă jucătorul va da satisfacție în cei patru ani de contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER