Bați Rapidul și iei titlul!** Statistica duelurilor cu giuleștenii le dă aripi celor de la CFR

CFR a repurtat patru victorii din patru posibile contra Rapidului, în sezoanele în care a reușit să obțină eventul (2007-2008 și 2009-2010).
„În Giulești trebuie să în­vingem”, atenționează Iuliu Mureșan.

Statistica seacă e un ascendent moral care nu îți câștigă partida, dar te poate impulsiona. Iar istoria duelurilor dintre Rapid și CFR îi poate veni în ajutor lui Jorge Costa. În ediția în care clujenii câștigau primul titlu din istorie, 2007-2008, vedetele echipei erau Trică, Fabbiani, Semedo sau Culio. Atunci, CFR învingea cu 2-1 la București și cu 1-0 la Cluj.

În campionatul 2009-2010, cu Mandorlini antrenor, ardelenii triumfau cu 4-1 în Giulești, meci în care au marcat Nei, cu o „dublă”, Mureșan și Peralta. În Gruia au menținut algoritmul: 1-0. „Meciul cu Rapid e important. Cu Vasluiul am arătat forță în ofensivă și sunt convins că vom repeta jocul bun. Pentru noi, victoria e obligatorie”, a subliniat Iuliu Mureșan.


7 dueluri Rapid – CFR s-au disputat în „era Paszkany”, cu 5 victorii ale gazdelor și 2 ale oaspeților


INTERES
Doar 1.000 de bilete vândute, deocamdată

Marian Rada le-a cerut fanilor să umple stadionul la meciul cu CFR Cluj, dar mișcarea de la casele de bilete este deocamdată slabă. În cursul zilei de ieri se vânduseră ceva mai mult de 1.000 de tichete pentru partida din această seară, de la ora 21:30. Biletele vor putea fi achiziționate până la începerea jocului, costul acestora fiind de 20 de lei la peluză, 30 de lei la tribuna a doua, 50 de lei la tribuna I și 80 de lei la tribuna 0.

PREVĂ‚ZĂ‚TOR
„Atenție la penalty-uri!”

Răzvan Lucescu nu se teme că Alexandru Tudor ar putea greși intenționat în meciul dintre Rapid și CFR Cluj, din această seară. Chiar și așa, antrenorul giuleștenilor le-a atras atenția fotbaliștilor săi, dar și lui „Brad Pitt”, că atacanții ardelenilor au o abilitate ieșită din comun în a scoate penalty-uri: „Trebuie să fim atenți la atacanții CFR-ului și la fel și la Tudor. Știu să provoace foarte ușor lovituri de pedeapsă, au acea șmecherie fotbalistică”, a spus Lucescu.

PROBLEME
Surdu s-a accidentat

Pe lista jucătorilor de la Rapid care nu vor putea evolua în această seară împotriva CFR-ului s-a înscris și Romeo Surdu. Astfel, pe lângă suspendații Herea și Alexa, Răzvan Lucescu nu se va putea baza pe atacantul care în trecut a evoluat pentru CFR Cluj, după ce acesta s-a accidentat la primul antrenament de după partida cu Juventus București, din „16”-imile Cupei României, scor 4-1.

Publicat: 24 09. 2011, 09:11
Actualizat: 24 09. 2011, 09:12