Bătut de bodyguarzi!** Lepmets a fost agresat în Centrul Vechi al Capitalei și a suferit mai multe răni destul de serioase

Goalkeeperul Concordiei Chiajna a avut nevoie de îngrijiri medicale urgente și riscă să fie dat afară de la echipa ilfoveană
Reporterii ProSport l-au văzut pe Sergei Lepmets la doar câteva ore după externarea acestuia

„Sunt fericit! Am muncit mult pentru a ajunge aici”, declara acum mai bine de două săptămâni Sergei Lepmets, portarul lui Concordia Chiajna. Bifa, la vârsta de 25 de ani, prima sa convocare la naționala Estoniei și zâmbea atunci când realiza ironia situației în care s-a aflat: apăra în România și debuta împotriva ei în preliminarii. Apoi a venit meciul cu Astra. A primit șase goluri. „E singurul pas greșit pe care mi-l permit”, a spus atunci serios și oarecum rușinat. Etapa a opta l-a găsit pe acesta pe banca de rezerve. Făcuse prea multe gafe, iar Ilie Stan nu l-a mai iertat. Lucrurile s-au înrăutățit vizibil luni noaptea pentru Lepmets, întărind parcă ideea deja clișeică pe care oamenii mai în vârstă o mai spun din când în când și pe care ne încăpățânăm să o ignorăm: „Un rău nu vine niciodată singur”.

Din club în spital
Luni, Lepmets, Purece, Belu și Wellington au ieșit în Centrul Vechi al Bucureștiului. Etapa tocmai se încheiase, Concordia a învins în deplasare, iar fotbaliștii lui Ilie Stan au hotărât să se relaxeze înainte de începerea pregătirii pentru următorul meci. Între momentul sosirii lor acolo și a internării lui Lepmets în spital nu se știu multe. Supoziția care umple aerul este următoarea: se pare că una dintre fetele pe care portarul Concordiei a abordat-o a atras atenția oamenilor de pază, iar balticul ar fi fost cel dintâi care a folosit forța fizică, lovindu-l pe bodyguardul care a venit să-i atragă atenția. Imediat și-au făcut apariția și colegii celui lovit de portar, care i-au aplicat goalkeeperului ilfovean o corecție dură. Transportarea la spital nu a fost, pentru Lepmets, o opțiune, ci mai degrabă o necesitate.

Sergei a refuzat marți dialogul
„Are o fractură deschisă la gleznă”, a fost verdictul medicilor care s-au ocupat de el. Realitatea, însă, îl depășește cu mult. Portarul Concordiei este unul dintre cei mai înalți goalkeeperi din Liga I. Primul lucru pe care îl observi este legat de constituția acestuia: „Se vede că-i portar”, spun cei care îl văd pentru întâia oară. Cu mâna pe clanță, bandajat la ambele picioare și la mâini, cu ochii învinețiți, Lepmets a refuzat ieri dialogul, dar a oferit o imagine pe care cu greu o poți scoate din memorie. E un munte de om care între convocarea la naționala Estoniei și noaptea de luni s-a pierdut. Pachetele de gheață de pe pat reprezintă dovezi de necontestat. Își pleacă capul și îngaimă un «Nu» scurt, ca pentru el. Închide ușa încet. Rămâne în urma lui doar sunetul unor pași grei.

Am înțeles că e bătut destul de rău. O să vedem ce se întâmplă cu el, dar nu am auzit să aibă vreo fractură

Mircea Minea, președinte CA Chiajna

CONSECINȚE
Ilie Stan taie în carne vie

Incidentul din Centrul Vechi, în care au fost implicați luni seară patru jucători ai Concordiei, nu va rămâne nepedepsit de către staff-ul echipei. Dacă Lepmets este posibil chiar să fie pus pe liber, nici Belu, Purece și Wellington nu vor scăpa ieftin. Ilie Stan este decis să propună amendarea lor cu aproximativ 50 la sută din contractul pe trei luni: „E inadmisibil ce s-a întâmplat, iar Ilie are mână liberă. Nu e normal ca jucătorii noștri să fie implicați în meciuri de K1 prin cluburi și restaurante”, a spus ieri președintele Concordiei, Mircea Minea. Totuși, Wellington nu era ieri dispus să accepte o astfel de sancțiune, însă pe seară se pare că atacantul și-a acceptat pedeapsa și va continua la Chiajna.

Din cauza faptului că portarul e bătut bine, pe fir a intrat și Poliția, iar eu aștept ancheta, ca să aflu ce s-a intamplat, deoarece există versiuni diferite
Mircea Minea, președinte CA Chiajna

ALTE ȘTIRI DIN LIGA I

„U” CLUJ
„Șecpile roșii” rămân pe „Cluj Arena”

Imediat după partida pierdută în fața Astrei Ploiești, scor 1-3, Anamaria Prodan (foto), președintele executiv al Unviersității Cluj, era îngrijorată că ardelenii nu vor putea juca și sâmbătă, împotriva lui Dinamo, tot pe stadionul din Cluj-Napoca. Totuși, ieri, pe site-ul oficial al clubului, au fost publicate prețurile la bilete, ceea ce înseamnă că partida se va juca pe „Cluj Arena”. Valoarea tichetelor este: 15 lei – peluză, 25-35 lei – tribuna a II-a, 30-45 lei – tribuna I, 150-300 lei – VIP. (Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN)

PETROLUL
Hamza, incert pentru meciul cu Gloria Bistrița

Golgheterul Petrolului, Younes Hamza (foto), s-a lovit în timpul meciului cu Pandurii, câștigat de ploieșteni cu 4-0, și este incert pentru meciul din etapa a-9-a, cu Gloria Bistrița. Cel mai probabil, atacantul tunisian, care a marcat cinci goluri în acest sezon, nu va fi folosit de Mircea Rednic, pentru a nu se risca o accidentare mai gravă. Altfel, Luciano Federico Nieto, mijlocașul argentinian venit la începutul lunii la Petrolul, a plecat de la echipă, din cauza unor probleme legate de cartea verde. (Marian DIMA)

Publicat: 19 09. 2012, 08:35
Actualizat: 19 09. 2012, 08:37