Bătut de propria creație. Viitorul lui Hagi pierde clar cu FCSB după un meci foarte bun făcut de Coman și de Tănase. Cum arată clasamentul la vârful Ligii 1
O echipă gazdă care joacă bine atunci când nu întâlnește echipe ce se apără aglomerat. Alta, oaspete, care se simte bine când are spații. Teoretic, combinația perfectă pentru spectatori și telespectatori. FCSB și Viitorul încep previzibil. Elevii lui Gică Hagi țin mai mult de minge, dar au în față o apărare pe care Dică nu a putut să o afișeze de multe ori în acest sezon, una care conține cele mai bune variante disponibile. E motivul pentru care Drăguș și Ianis se zbat precum găina fără cap, fără nicio șansă clară de a depăși linia de fundași. FCSB scapă de eliminare, atunci când Filip primește doar galben pentru o intrare foarte dură la Vînă, dar și de gol, atunci când Achim gândește prost două faze favorabile.
Pe fondul dominării teritoriale a oaspeților, FCSB dă lovitura. Morais pasează bine în careu, Coman dă mingea pe lângă Ghiță, iar acesta din urmă îl trântește pe mijlocașul FCSB cu o intervenție de amator. Penalty, unul pe care Cojocaru îl respinge în primă fază, dar Tănase e primul la minge și înscrie.
Viitorul 1 la vestiare, Viitorul 2 pe teren
Ambii antrenori schimbă la pauză. Nedelcu iese și intră Roman, iar Drăguș îi lasă locul lui Iacob. Dar diferența e făcută de abordare. FCSB continuă să își asume rolul de echipă în așteptare, dar purcede la un presing avansat și agresiv în jumătatea Viitorului. Tactica îi aduce lui Dică rezultate imediate. Florinel Coman și Gnohere ajung ușor în situații de unu la unu cu portarul, dar ambii finalizează slab. Viitorul pare că pică definitiv și se străduiește să reziste mingilor aruncate în careul lui Cojocaru.
FCSB nu e doar echipa mai limpede, ci și echipa mai periculoasă. Boboc, Artean și Ghiță sunt K.O. aproape la fiecare fază, norocul lor fiind dat de lipsa de inspirație la finalizare. Dar nici asta nu durează mult. Filip înscrie cu un șut sub bară după o lovitură liberă la care apărarea oaspeiților a fost fără reacție. 2-0 și meciul e ca și jucat. Minutele rămase, nici 15, nu ajută cu nimic echipa sleită de puteri a lui Hagi.
Victoria clară a FCSB-ului duce echipa lui Dică la 3 puncte în spatele CFR-ului. U Craiova a urcat pe locul trei, cu 35 de puncte, în timp ce Viitorul coboară pe locul patru, cu 33 de puncte.