Dacă Porumboiu și-a întărit formația cu jucători pe care i-a ademenit cu salarii considerabile, Gigi Becali preferă să plătească sume mari pe transferuri, dar jucătorilor le stabilește un plafon salarial de doar 120.000 de euro.
Ieri, managerul Mihai Stoica era pesimist și nu se considera deja învingător, semn că Wesley și compania au produs o oarecare teamă în tabăra stelistă. „Oamenii sunt buni. Tot respectul pentru cei de acolo. Nu degeaba au cele mai mari salarii din Liga I. Și, după informațiile mele, au cele mai mari salarii din istoria fotbalului românesc. Nu degeaba Porumboiu l-a adus acolo pe Adailton, luându-i fața Cesenei”, a declarat Mihai Stoica.
Cânu și Sânmărtean, cel mai bine plătiți dintre români
Ce a făcut Porumboiu la Vaslui? Dintr-o formație care se zbătea în anonimat și evolua în Liga a III-a în urmă cu câțiva ani, acum are cel mai bine plătiți fotbaliști din campionat. Liderii vestiarului sunt de departe Wesley și Adailton, fotbaliști brazilieni cu nume, care încasează aproximativ 400.000 de euro pe sezon. Nu doar „vedetele” sunt plătite regește. Și în apărare sau la mijloc situația este asemănătoare, Cânu, Rivas și Sânmărtean având și ei 300.000 de euro pe sezon.
Steaua se lovește de plafonul salarial
De partea cealaltă a baricadei, echipa lui Gigi Becali este plătită mult mai slab. „O să vedeți că în scurt timp o să fac eu salariile mai mici. Nu mai sunt vremurile care erau odată, dacă nu ne protejăm, o să ajungem rău”, spunea în urmă cu ceva timp finanțatorul stelist. Și vremurile în care Gigi Becali arunca cu banii în stânga și-n dreapta au apus. Acum, „perla” latifundiarului, Cristi Tănase, încasează doar 120.000 de euro pe sezon. Singurul care se poate compara cu Rivas este fundașul Geraldo, căruia Pițurcă i-a acordat un salariu de 320.000 de euro, dar căruia la finalul sezonului i se va rezilia înțelegerea.
Steaua e mai bine cotată ca valoare a jucătorilor
Dacă la capitolul salarii gruparea moldavă stă excelent, când vine vorba de valoarea fotbaliștilor, primul „11” al roș-albaștrilor este mult mai bine cotat. Potrivit site-ului transfermarkt.de, prima garnitură a roș-albaștrilor valoarează 16,5 milioane de euro, cu Tătărușanu, Nicoliță și Tănase cotați la peste două milioane de euro. În tabăra lui Hizo, doar Wesley este la fel de bine cotat ca steliștii, restul fiind evaluați la sume de până într-un milion de euro.
Salariile jucătorilor din partida de azi
Primul „11” al Vasluiului Kuciak – 250.000 de euro Papp – 150.000 de euro Rivas – 300.000 de euro Cânu – 300.000 de euro Milanov – 200.000 de euro Campano – 300.000 de euro Genchev – 250.000 de euro Raul Costin – 130.000 de euro Sânmărtean – 300.000 de euro Wesley – 480.000 de euro Adailton – 400.000 de euro TOTAL – 3.060.000 de euro
Primul „11” al Stelei Tătărușanu – 180.000 de euro Bonfim – 150.000 de euro Gardoș – 80.000 de euro Geraldo – 320.000 de euro Brandan – 150.000 de euro Nicoliță – 100.000 de euro Răduț – 100.000 de euro Bicfalvi – 100.000 de euro Tănase – 120.000 de euro Bilașco – 120.000 de euro Surdu – 130.000 de euro TOTAL – 1.550.000 de euro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER